Potrivit specialiștilor NASA, care au analizat capacitatea plantelor de a purifica aerul, pentru a elimina toxinele din aer într-un spațiu de 500 de metri pătrați, sunt necesare între 15 și 18 plante. Dar unele specii de plante sunt mult mai eficiente decât altele.
Iar când vine vorba de creșterea nivelului de oxigen din casă, ar trebui să ai cel puțin o Aloe vera, o plantă extrem de eficientă pentru purificarea aerului.
Eliberează oxigen, în timp ce absoarbe dioxid de carbon, monoxid de carbon și formaldehide, substanțe foarte periculoase pentru sănătatea ta, potrivit thehealthconsciousness.com.
Mai mult decât atât, Aloe vera este o plantă cu numeroase întrebuințări, fiind un ingredient important pentru îngrijirea pielii sau a părului.O altă plantă care are capacitatea de a elimina formaldehidele din locuința ta este smochinul plângător (Ficus benjamina). Este un arbust decorativ care nu are nevoie de foarte multă lumină și este ușor de îngrijit. Dar dacă ai copii mici sau animale de companie ar trebui să-l eviți, pentru că frunzele sale pot fi otrăvitoare.
Iată și alte plante care sunt foarte eficiente în eliminarea toxinelor din aerul din locuința ta:
Crinul în ghiveci
Există numeroase specii de crin care pot fi crescute în interior, ca plante de apartament. Acestea au capacitatea de a elimina toxine precum formaldehide sau tricloretilenă din aer.
Planta-păianjen (Chlorophytum comosum)
Această plantă poate supraviețui în condiții cu puțină lumină și reușește să purifice aerul pentru o suprafață de 200 de metri pătrați. Absoarbe din aer toxine precum benzen, formaldehide, stiren și moxid de carbon.
Tarhon (Artemisia dracunculus)
Tarhonul este o plantă cu numeroase beneficii. Poate fi folosită în bucătărie, sub formă de condiment, dar este și o plantă medicinală, pe care o poți folosi pentru tratarea problemelor digestive.
De asemenea, tarhonul poate fi folosit și pentru a purifica aerul, fiind ideal pentru dormitor, pentru că elimină oxigen pe timpul nopții.Iedera (Hedera helix)
Iedera este una dintre cele mai eficiente plante pentru elimnarea toxinelor. Poate îndepărta până la 60% din toxinele din aer în numai șase ore, devenind astfel o plantă excelentă pentru interior.
Posteaza comentariu