Buchetele de flori te fac să te simți specială și ai amintiri deosebite din timpul plimbărilor printre florile de câmp? Nu contează dacă preferi să le primești cadou sau să le vezi într-un decor natural cu tonuri de verde ori frunze ruginii. Florile reprezintă o parte din suflet și evocă emoții pozitive, nostalgie, iubire, afecțiune pentru prieteni și familie, mult optimism și energie. Nu poți avea zile gri în preajma lor și nici nu ai cum să le ignori în favoarea supărărilor sau stresului.
Dacă florile obișnuite îți aduc alinare și mulțumire, cele mai rare flori din lume sunt mai greu de observat, dar frumusețea și parfumul lor sunt cu totul aparte. Indiferent dacă se află în locații îndepărtate sau au un parfum neobișnuit, aceste varietăți merită observate pentru a-ți întipări în minte cum se armonizează culorile și originalitatea pentru a recrea noțiunea de frumos.
Iată care sunt cele mai rare flori din lume:
1. Floarea Kadupul
Este o varietate cu totul specială, care crește în pădurile din Sri Lanka. Foarte puține persoane au avut ocazia să o observe direct pentru că floarea Kadupul înflorește la miezul nopții și moare înainte de lumina zorilor.
Această floare are nevoie de conditii speciale pentru a putea înflori, iar faptul că nu-și dezvăluie frumusețea decât la miezul nopții reduce foarte mult șansele de a fi admirată.Are un miros extrem de apreciat și este una dintre cele mai scumpe flori din lume pentru că nu supraviețuiește decât un timp limitat. Până în prezent experții în botanică nu au reușit să găsească o explicație pentru dispariția bruscă a florii, înainte de zorii zilei.
2. Floarea Campion (Silene tomentosa)
Crește în Gibraltar și are un miros subtil. Rezistă foarte puțin timp și înflorește seara. În 1992 s-a crezut că florile Campion au dispărut din Gibraltar, dar după 2 ani, în 1994, un excursionist a descoperit florile pe stâncile abrupte, dovedindu-se că ele încă supraviețuiesc, dar numai într-un mediu aparent ostil. În prezent aceste flori se regăsesc în principal în grădinile botanice din Gibraltar și Londra, iar numărul lor este foarte redus.
3. Orhideea Fantomă
Este o floare cu o formă asemănătoare pânzei de păianjen, care crește în Cuba și Florida. În general se dezvoltă în mediul specific, fiind foarte dificil să se cultive Orhideea Fantomă.
Are nevoie de un grad ridicat de umiditate și temperaturi crescute, combinație care o face atât de greu de găsit.În afară de condițiile ambientale, Orhideea Fantomă este specială și pentru că nu are deloc frunze. Florile și pețiolul sunt verzi, astfel încât este greu să o observi chiar dacă ești în apropierea ei. Pentru că nu are frunze această orhidee se atașează de o altă plantă pentru a obține nutrienții necesari și poate supraviețui în subteran timp de mulți ani. Înflorește 3 săptămâni în fiecare an, în lunile aprilie-august, interval în care va avea un miros asemănător cu al săpunului.
4. Floarea de ciocolată
Este o floare uimitoare care crește în Mexic. Impresionează cu parfumul ei de ciocolată și cu nuanța de roșu închis sau maro a petalelor. Înflorește seara, spre sfârșitul verii. Din păcate floarea de ciocolată nu mai există în mediul sălbatic, dar a fost recreată în 1902. Astfel, numai clona florii originale poate fi observată, iar locațiile unde crește sunt protejate.
5. Ciocul Papagalului
Este una dintre cele mai frumoase flori din lume și crește în Insulele Canare. Are o formă foarte asemănătoare cu un cioc de papagal, înflorește primăvara și are nevoie de multă răcoare.
Fluctuațiile temperaturii pot cauza moartea rapidă a florilor. Din păcate este posibil ca această varietate să dispară complet într-un interval scurt pentru că nu mai există decât câteva exemplare. Dispariția a început din 1884, iar plantele care supraviețuiesc astăzi în Insulele Canare sunt protejate.
6. Youtan Poluo
Este una dintre cel mai interesante plante de pe Pământ. Legendele spun că nu înflorește decât o dată la 3000 de ani, iar momentul în care se întâmplă acest lucru este un indiciu legat de incarnarea lui Buddha. Youtan Poluo nu arată ca o floare obișnuită. Are dimensiuni foarte mici și un miros asemănător lemnului de santal. A fost descoperită de un fermier chinez și poate fi observată în China, Coreea, Taiwan și Statele Unite ale Americii. Deși s-au realizat numeroase studii încă nu s-a determinat secretul din spatele supraviețuirii acestei flori pentru o perioadă de timp impresionantă.
7. Floarea cadavru
Este cea mai mare floare din lume și are mirosul cel mai puternic. În momentul în care înflorește răspândește un miros care amintește de carnea stricată.
Crește în pădurile din Indonezia și înflorește o dată la 30-40 de ani. Poate ajunge la o înălțime de 6m. Exteriorul florii este verde, iar interiorul este roșu închis. Grădinile botanice unde crește această floare rară sunt protejate prin lege.