Modalitati de schimbare a formei bonsaiului

Una dintre marile diferente dintre pen tsai si bonsai consta in introducerea recenta, ca o tehnica uzuala de schimbare a formei, a modelarii cu ajutorul sarmei...

Una dintre marile diferente dintre pen tsai si bonsai consta in introducerea recenta, ca o tehnica uzuala de schimbare a formei, a modelarii cu ajutorul sarmei (pen tsai se bazeaza pe metoda de a taia si a creste, suplimentata cu suspendarea unor greutati).

Modelarea cu sarma poate fi deosebit de eficienta in schimbarea formei plantei, dar in egala masura poate fi si deosebit de pagubitoare, deteriorand planta daca nu este executata corect.

Exista doua tipuri de sarme folosite in mod frecvent: de cupru si de aluminiu. Sarma de cupru este, de regula, confectionata din cabluri electrice vechi, dezrasucite si curatate de invelisul izolator de plastic.

Este mult mai dificil de indoit sarma de cupru decat cea de aluminiu, insa de regula sunt necesare bucati mici de sarma pentru sustinerea ramurilor.

Adesea, cei ce-si produc singuri sarma de cupru necesara ezita sa taie sarma in care au investit atata efort, dar, pentru a evita pierderea dureroasa a multora dintre ramuri, este mai indicat pana la urma sa se taie bucati mici de sarma de aluminiu decat sa se incerce dezrasucirea unui fascicul de sarma de cupru.

Sarma de aluminiu este mult mai potrivita si pentru ca nu permite o suprasolicitare a ramurilor, asa cum se intampla in cazul sarmei de cupru.



Nu trebuie facuta modelarea cu sarma in timpul perioadei de intensa crestere si vegetatie. Cel mai bine este sa se realizeze aceasta operatie toamna sau iarna!

Se incepe prin introducerea sarmei in sol, la baza bonsaiului, cat mai apropiat de trunchi, apoi se continua cu serpuirea acesteia in sus, pe trunchi, pana la prima ramura, la un unghi de 45 grade.

Se conduce sarma de-a lungul ramurii, folosind tot timpul degetele mari pentru a presa sarma delicat, dar hotarat, pe trunchi sau ramura (daca se va trage de capatul sarmei, rasucind-o in jurul pomisorului, este posibil ca sarma sa fie prea stransa pe ramura si sa duca la intreruperea circulatiei in vasele conducatoare).

Daca sarma este prea lejera, nu va oferi o sustinere suficient de puternica si ramura va reveni la pozitia sa initiala.

Se rasuceste sarma pana la capatul ramurii, iar excesul trebuie indepartat.

Repetati aceasta operatie pentru fiecare ramura ce necesita o schimbare a pozitiei, in ordinea evolutiei lor pe trunchi.

Folositi intotodeauna ambele degete mari, de ambele parti ale curburii sarmei, pentru a distribui in mod egal tensiunile, fortele de deformare. Manifestati o atentie extrema la curbarea ramurilor principale, in special acolo unde ele se ramifica din trunchi.

Daca doriti sa curbati o ramuara in sus, infasurarea sarmei trebuie inceputa de sub ramura, iar pentru a o curba in jos, trebuie pornit de deasupra si apoi de jur imprejurul ramurii;

Nu lasati niciodata un bonsai modelat cu sarma in plin soare sau expus la temperaturi extreme (in noptile friguroase, acesta trebuie adus in interior);

Sarma trebuie indepartata imediat ce observati ca aceasta a inceput sa patrunda in lemnul ramurilor; e de preferat sa o indepartati prin taierea sa in bucati mici, pentru a evita ruperea ramurilor prin desfasurarea sarmei.



Pentru pomii cu scoarta mai moale, sarma trebuie infasurata in rafie (existenta, de regula, in locurile de unde va procurati si sarma) sau in hartie de tapet, astfel incat scoarta sa nu fie afectata.

Sarma folosita la operatia de modelare, prin conductibilitatea sa, poate provoca, de asemenea, daune; de aceea este recomandat ca bonsaii modelati sa fie tinuti sub o stricta supraveghere, ramura cu ramura, astfel incat, la cea mai mica problema ce ar putea aparea, sa puteti desface sarma de pe ramura respectiva.

Pentru a curba ramuri mai groase, asezati o alta bucata de sarma de-a lungul trunchiului sau ramurii, pentru a fi curbata si apoi infasurati sarma peste aceasta in maniera deja cunoscuta.

In loc de ramas bun...

Bonsaiul este un hobby care, o data dobandit, va va insoti de-a lungul vietii, atata timp cat veti avea grija sa-i asigurati apa necesara.

Exista numeroase grupuri pretutindeni in lume si puteti invata multe lucruri despre cresterea bonsaiului, alaturi de oameni care au acelasi hobby, poate chiar foarte aproape de voi... Bucurati-va de bonsai!

 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • cosmin r pe 11 Iun 2015, 10:41
    bonsai

    buna ziua as dori si eu un bonsai cu instructiiunile principale de rigoare, iar care la randul meu sa trimit mai departre la o alta persoana care doreste acesta planta,

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod