Gerbera L. este un gen de plante ornamentale care face parte din familia florii-soarelui (Asteraceae). Aceasta floare si-a primit numele in cinstea unor botanisti germani - respectiv naturalistul Traugott Gerber, un bun prieten al lui Carolus Linnaeus. In salbaticie, exista aproximativ 30 de specii, prezente in America de Sud, Africa, Madagascar si Asia tropicala.
Prima descriere stiintifica a gerberei a fost realizata de J.D. Hooker in revista "Curtis Botanical", in anul 1889 - descrierea a avut drept subiect Gerbera jamesonii, o specie din Africa de Sud, cunoscuta si sub numele de margareta din Transvaal sau romanita din Barberton. Gerbera a ajuns in Europa la 1900 si s-a impus in sortimentul floricol 60 de ani mai tarziu.
Aceasta floare este extrem de populara si foarte mult folosita ca planta decorativa de gradina sau ca floare taiata.
Este foarte importanta si din punct de vedere comercial. In topul celor mai raspandite si folosite flori taiate din lume, gerbera se claseaza pe locul al cincilea, dupa trandafir, garoafa, crizantema si lalea.
Gerbera este o planta tufoasa, cu tulpina rizomatoasa si frunze adanc crestate, iar florile sale pot fi simple, asemanatoare celor de margareta, sau duble. La unele varietati florile pot avea si 20 de cm in diametru.
Radacinile sunt profunde, astfel incat nu este neobisnuit ca ele sa ajunga chiar si la 80 de cm adancime. Semintele sunt gazduite intr-o achena si au vitalitate slaba. Din acest motiv, indata ce sunt recoltate, ele sunt si plantate.
Florile pot fi albe, roze, galbene, portocalii, rosii, grena si, de obicei, au mijlocul mai intens colorat sau negru. Adesea, aceeasi floare poate avea petale de diferite culori. Cele mai multe flori apar in intervalul aprilie-iunie si in al doilea an de vegetatie.
Pentru aceasta planta, lumina este factorul care genereaza inflorirea. Totusi, in zilele insorite de vara, planta se umbreste macar partial.
Iarna, temperatura optima este de 13-15 grade Celsius. In cazul in care temperatura coboara pana la 8 grade Celsius, este de asteptat ca florile sa fie afectate. Caldura este necesara, mai ales la nivelul radacinilor. Vara se recomanda 18-20 grade Celsius, iar spatiile care gazduiesc plantele trebuie sa fie bine aerisite.
Solul potrivit pentru gerbera contine pamant de telina, mranita, turba si nisip. Udarea se face moderat, pentru ca planta nu suporta prea multa umezeala in substrat. Valorile umiditatii relative (in aer 75%, in substrat 60%) trebuie supravegheate cu atentie.
Primavara si toamna, cand este perioada de maxima vegetatie, se aplica ingrasaminte de 2-3 ori pe luna. Dar cu grija, pentru ca prea mult azot va duce la cresterea frunzelor in detrimentul infloririi si va sensibiliza planta la boli. Excesul de fosfor si calciu produce carenta de fier si cloroza. Insuficienta calciului deformeaza frunzele si florile, iar mugurii mor. Ingrasamintele cu reactie acida sunt cele mai potrivite pentru cultura gerberei. Dupa parerea specialistilor, cel mai bun raport NPK este 2-0.8-1.5 iar pH-ul solului sa fie usor acid (5-6.5).
Planta se inmulteste prin seminte, diviziunea tufei si prin butasi. Se mai produc plante si "in vitro". Butasii trebuie sa contina o portiune de rizom si sa fie pudrati cu substante rizogene (spre exemplu, Radistim). Ei se inradacineaza intr-un amestec de nisip si turba. Temperatura minima la inradacinare este de 24 grade Celsius si umiditate relativa 90%.
Udarea nepotrivita poate produce boli care distrug planta. Dezechilibrul elementelor din sol produce pierderea frunzelor, deformarea florilor si vestejirea mugurilor.
Planta este atacata de paianjenul rosu, tripsi, musculita alba si cea miniera. Aceasta din urma ataca vara, cand este foarte cald, si poate face ravagii. Afidele apar si ele din cand in cand. Desi sunt multe boli si daunatori in cazul gerberei, exista substante in comert care sa va ajute sa le combateti cu succes.