Peste tot în lume sunt cultivate plante pentru florile lor frumoase, iar câmpurile acoperite cu o adevărată mare de culoare sunt fascinante.
Dar natura se descurcă foarte bine să creeze și singură astfel de câmpuri acoperite în întregime cu flori. În unele zone ale lumii există câmpuri întregi acoperite cu plante care înfloresc toate în aceeași perioadă, dând naștere unor peisaje spectaculoase.
Unul dintre ele se află în Japonia și a devenit arie protejată sub numele de Hitachi Seaside Park.
În fiecare primăvară, plantele numite Nemophila Harmony înfloresc în lunile aprilie și mai, acoperind suprafețe imense cu flori de un albastru intens. Tot în Japonia se află un alt câmp cu flori de o frumusețe uimitoare. În apropierea muntelui Fuji are loc în fiecare an un festival dedicat integral infloririi plantei cunoscute în Japonia drept "shibazakura". Zone vaste din jurul lacului Motosuko sunt acoperite din aprilie și până în iunie cu milioane de flori roz.
Un alt peisaj uimitor se află într-o pădure din Belgia numită Hallerbos, situată la 30 de minute de Bruxelles.
În fiecare primăvară, solul pădurii devine o mare de un albastru intens datorită zambilelor sălbatice care înfloresc în această perioadă.
Posteaza comentariu