Cum se cultivă hreanul

În timp ce hreanul nu este un produs pe care mulți oameni îl au proaspăt în frigider, este o legumă aromată, care este ușor de cultivat.
Hreanul crește atât de bine, încât este mai mult o amenințare pentru monopolizarea grădinii decât să îți faci griji că o să moară. Rădăcina de hrean este partea pe care o consumăm în mod obișnuit, dar și frunzele sale pot fi bune atunci când sunt adăugate în salate. În plus, în timpul sezonului rece, când avem nasul înfundat, un ceai de hrean poate desfunda nasul. Iată ce ar trebui să știi dacă vrei să crești hrean acasă, în propria grădină sau în ghiveci!

Ce ar trebui să știi dacă vrei să ai hrean proaspăt


Hreanul, la fel ca ghimbirul sau turmericul, se înmulțește prin butași din rădăcină. De fapt, planta este atât de rezistentă, încât probabil că va reveni an după an după ce este plantată undeva.
Chiar dacă recoltăm rădăcina de hrean, o mică bucată rămâne în sol, care va da naștere probabil unei noi plante primăvara. În esență, hreanul de deasupra solului reprezintă doar o colecție de frunze mari. Există mai multe soiuri. Cele vechi au frunze mari, dar versiunile comerciale regăsite în magazine sunt de origine cehă și au frunzele mult mai înguste. Oricum, acestea pot fi folosite în același fel.

Plantarea hreanului


Cel mai bine este să plantezi hreanul primăvara. Cel mai ieftin și mai ușor este că cumperi o rădăcină de hrean de la supermarket sau din piață și să o plantezi.
Cu câteva săptămâni înainte de ultimul îngheț, după ce solul a început să se dezghețe, poți planta rădăcinile de hrean. Cel mai bine este să o faci într-un sol umed, dar bine drenat, precum și un sol cu pH-ul relativ netru. Pentru a le planta, rădăcinile ar trebui să fie situate înclinat, cu capătul îngust îndreptat în jos și capătul plat în sus.

Culegerea hreanului


Deși frunzele tinere pot fi recoltate pe tot parcursul sezonului de vară, rădăcinile de hrean încep să fie perfecte pentru cules la începutul toamnei. Recolta are loc de obicei toamna târziu, după ce a trecut prin câteva episoade de îngheț, iar frunzele au început să moară.
Hreanul proaspăt poate fi recoltat până iarna sau până când pământul îngheață. Dacă omiți unele rădăcini, acestea pot fi scoase primăvara. Ai nevoie doar de două sau trei plante pentru nevoile anuale ale unei gospodării. Primăvara, este probabil ca hreanul să crească unde a crescut și cu un an în urmă. Este foarte asemănător buruienilor și va crește în mod continuu acolo unde a fost plantat, devenind oarecum dificil de eliminat. Cu alte cuvinte, deși este ușor de plantat, ar trebui făcut cu prudență. Unii oameni preferă să îl crească doar în ghivece, pentru a împiedica monopolul acestuia în grădină.

Folosirea hreanului


În cele mai multe cazuri, rădăcina de hrean este folosită ca un condiment. Puțin hrean dă gust bun multor preparate.
Rădăcina trebuie dată pe răzătoare, pusă într-un borcan cu un vârf de cuțit de sare și câteva linguri de oțet. Dacă îți place gustul acestei legume, o poți adăuga în multe preparate - burgeri, senvișuri, sosuri și băuturi. 
iulia-mirica
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod