Folosită în mod obișnuit pentru a dezinfecta rănile, apa oxigenată mai are o întrebuințare neașteptată: în grădină. Este o soluție care poate fi folosită în orice grădină, inclusiv în cele de legume, pentru că nu are efecte nefaste asupra sănătății, așa cum au pesticidele sau insecticidele. Iată cum să folosești apa oxigenată în grădină, potrivit diyeverywhere.com:
Ajută plantele bolnave
Apa oxigenată este un tratament excelent pentru putregaiul rădăcinilor. Dacă solul din grădina ta este prea compact, ar putea să apară putregaiul rădăcinilor. Amestecă o parte de apă oxigenată cu două părți de apă și toarnă peste zonele infectate ale plantei.
Previne infectarea plantelor și copacilor tăiați
Zonele de tăiere sunt primele care se pot inflecta cu bacterii și ciuperci în cazul plantelor și copacilor din grădina ta. Tratează aceste zone pulverizând un amestec de apă și apă oxigenată.
În acest fel vei preveni îmbolnăvirea plantei în locul de tăiere. Ajută semințele să încolțească mai repede
Poți accelera încolțirea semințelor dacă le înmoi într-o soluție diluată de apă și apă oxigenată timp de câteva minute înainte de a le planta. Nu uita să le clătești cu apă curată după ce le-ai scos din soluție.
Ține insectele la distanță
Evită chimicalele scumpe și nocive, folosind apa oxigenată pentru a ține la distanță insectele dăunătoare de plantele tale. Folosește o soluție de apă oxigenată cu concentrație de 1% pentru a pulveriza plantele.
Stimulează dezvoltarea rădăcinilor
Cheia unor plante puternice și frumoase sunt rădăcinile rezistente. Oferă-le rădăcinilor un plus de putere cu o mică doză de apă oxigenată.
În timpul plantării, pulverizează pe sol, în jurul rădăcinilor, o soluție de apă și apă oxigenată.Ajută la aerarea solului
Plantele au nevoie de patru elemente esențiale: apă, lumină, aer și nutrienți. Dacă solul este prea compact, rădăcinile nu au suficient spațiu pentru a crește și nici suficient oxigen. Aplică un amestec din două părți de apă și o parte de apă oxigenată la rădăcinile plantei pentru a aera solul din jurul ei.
Dezinfectează uneltele de grădinărit
Infecțiile se pot răspândi de la o plantă la alta prin intermediul uneltelor de grădină pe care le folosești. Iar acest lucru se întâmplă mai ales după ce ai descoperit și tratat o plantă bolnavă. Dezinfectează uneltele prin scufundarea lor într-o găleată cu apă în care ai pus două căni cu apă oxigenată.
Tratează apa cu care uzi plantele
Adaugă o cantitate mică de apă oxigenată în apa cu care îți uzi plantele pentru a o face mai sănătoasă. Aceasta neutralizează chimicalele și pesticidele care se pot găsi în apa de la robinet, devenind mai sigură pentru udarea plantelor.
Elimină mucegaiul și ciupercile
Umezeala și căldura pot duce la apariția mucegaiului și putregaiului. Scapă de aceste probleme care îți pot distruge grădina folosind un amestec din 10 linguri de apă oxigenată și un litru de apă.
Aplică zilnic pe zonele afectate până când mucegaiul și ciupercile dispar.
Atenție! Chiar dacă apa oxigenată este o soluție sigură pentru folosirea medicinală sau în grădină, este o substanță chimică, ce poate reacționa în moduri diferite dacă este combinată cu alte substanțe. Nu fierbe niciodată apa oxigenată pentru că poate exploda! Evită contactul cu ochii, gura sau părul și poartă mănuși din cauciuc atunci când o folosești în grădină.