Inca n-am plecat, dar sunt gata. Stau ca in gara: pe canapea, cu geanta la picioare, imbracata si astept. Decat ca nu pun urechea la sine, dar sunt cu ochii pe ceas ca pe butelie, mai am de asteptat o ora. Nu mai pot nici sa ma uit la televizor, nici sa citesc, nici sa mananc, nu mai am stare. Si acum as face ca Goe: „de ce nu vineee? Eu vreau sa vina!!!”
De cand am aflat ca nu m-a adus barza si ca mama e cea responsabila de venirea mea pe lume, am tot chinuit-o pe biata femeie cu o intrebare: „ce faceai in ziua in care m-am nascut eu?”. Si o tot intrebam si ea imi tot povestea de fiecare data. Se dusese saraca sa se interneze ca sa scape de pregatirile pentru parada de 23 august (pe mine m-a nascut pe 13) si chiar in ziua in care s-a dus la spital m-a si nascut. Ce noroc! Si mi-a mai spus ca eram cel mai rozaliu bebelus din maternitate.
Acum stau si ma intreb, daca o sa-mi provoace nasterea si o sa nasc azi, cand o sa ma intrebe baiatul meu: „Ba, mama, tu ce faceai in ziua in care m-ai nascut?”, eu ce-o sa-i zic? „Pai, Matei, hm... asteptam ca mortul colacul, sedeam in canapea, ma uitam pe pereti, scriam la jurnal...” Cred ca ma duc sa curat cativa cartofi ca mi se pare mai interesant decat... nimic. Sau mai bine ud florile si dau de mancare la pesti. Da! Asta o sa fac imediat.
Gata! Ma retrag in glorie. Cam plec. Revin cu amanunte. Sper sa am ce povesti, nu sa ma intorc acasa peste cateva ore asa cum am plecat, vreau sa vin cu bebe in brate, nu cu el burta. Doamne ajuta!