Acum doua zile as fi vrut sa ma intorc in timp, cam pe la saptamana 23, sa ma indepartez un pic de momentul nasterii. Azi vreau sa treaca mai repede timpul, as vrea sa ma trezesc cu Matei in brate si sa se termine cu sarcina. Nu vreau sa nasc mai repede, dar am inceput sa nu mai suport. Daca acum o luna ma plangeam ca mi-e greu sa stau la pat, acum stau pentru ca sunt ca batuta in cuie. Nu ma mai pot misca. Nu ma mai tin picioarele, am carcei de la solduri pana in talpa si imi vine sa plang de nervi. Nu vreau sa fac plimbari, dar, simplul fapt ca stiu ca nu ma pot misca, ma face sa turbez. M-am dus la bucatarie sa imi iau ceva de mancare si am ramas intepenita in usa. Nu-mi mai puteam misca picioarele, nu puteam nici sa ma pun jos. Am stat asa, agatata de usa, pana a trecut tot. E cumplit sa ai carcei la picioare si sa ii suporti chiar in pozitie bipeda. Asta e, cred, singura parte rea din acest moment. Ar mai fi una: Matei ma loveste rau. Dar lucrul asta reuseste sa ma amuze teribil, chiar daca, de cele mai multe ori reuseste sa ma sperie pentru ca in clipa in care loveste in partea de jos imi dau lacrimile de durere si am impresia ca vrea sa iasa, ba chiar ca a si scos un piciorus. Atunci ridic tonul la el si il amenint ca, dupa ce va iesi afara, o sa-l trag de urechi.
Si, daca tot sunt la bilantul partilor rele, am uitat una destul de importanta: toaleta. M-am saturat sa merg des la toaleta. Daca as putea sa deleg pe cineva sa faca asta in locul meu, as da si bani... numai sa scap. Am invatat sa merg cu ochii inchisi la baie si, implicit, cu lumina stinsa. In fiecare seara las usile deschise (la dormitor si la baie) ca sa imi fac drumul usor. Si, tot in fiecare seara, imi rog iubitul sot sa nu cumva sa le inchida pentru ca mereu am cosmarul in care intru cu capul in usa.
Exista si parti bune in perioada asta? Da! Exista: dorm. As dormi, daca se poate, toata ziua. Traiesc cate o dimineata din doua in doua ore pe tot parcursul zilei: de fiecare data dupa ce ma trezesc ma duc la baie, ma spal pe fata, pe dinti si merg la bucatarie sa mananc. Si, de fiecare data, imi impun sa fie ultima serie de somn pe ziua respectiva si sa devin si eu un pic mai activa. Numai ca, dupa ce mananc, fara nici un ocolis ma duc direct in pat si adorm fara sa mai apuc sa zic „peste”. Acum iubesc concediul. Nu numai ca a inceput sa imi placa sa stau in pat, dar nici nu ma pot dezlipi de el. Nu ies din casa decat cu scopuri serioase (vizita la doctor) si nu fac decat sa mananc si sa dorm.
Comentarii (1)
Violeta, ai grija mare ca somnul si mesele dese duc, evident ,la muuulte kilograme in plus pentru care mai tarziu o sa-ti smulgi parul din cap pana le dai jos. Crede-ma, am trecut prin asta. Si carcei si dureri si somn la greu si mancat non-stop. Asa ca ceea ce spui tu nu mi-e deloc strain. Ai rabdare si o sa vezi ca dupa ce o sa-l iei pe Matei in brate o sa uiti de toate ca prin minune. Te pup Miha
Posteaza comentariu