Azi am mers la spital pentru a mi se monitoriza sarcina. Cand am plecat de acasa nu stiam ce presupune asta dar am aflat imediat. Mi s-au facut actele pentru internare de-o zi si am fost dusa intr-un salon unde, intinsa pe pat, m-au conectat la un aparat (monitor cardiac fetal). Toata procedura se aseamana cu EKG-ul doar ca, in cazul acesta, se pun doua curele pe burta. Dupa ce mi-au instalat tot si au pornit aparatul a inceput sa se auda in toata incaperea: tic – tic – tic – tic si nu era o bomba care statea sa explodeze, era inimoara lui Matei, dragutul de el! Mi-au dat un aparatel mic in mana, cu un singur buton si mi-au spus ca, in momentul in care simt ca misca bebe, sa apas butonul. Si stateam asa, tintuita cu ochii in tavan, cu mana pregatita asteptand sa miste Matei si sa apas butonul. Si am tot apasat, n-a fost nevoie sa astept prea mult. In felul acesta i-au fost monitorizate bataile inimii o scurta perioada de timp in care el s-a miscat dar a si stat cumntel. Mie mi-a fost cam greu pentru ca aveam arsuri pe gat si simteam nevoia acuta sa beau apa. Numai ca apa ramasese in geanta, geanta pe scaun si nu am avut pe cine sa rog sa fie amabil. Am suferit dar s-a terminat repede.
Rezultatul: totul e bine. Bebe e bine, nu sufera. Eu sunt bine, nu sufar (setea nu a fost monitorizata). Mi s-a facut si un consult ginecologic, si aici am iesit bine. Saptamana viitoare trebuie sa merg iar la control iar domnul doctor m-a pus sa ii promit ca nu nasc pana atunci. Sa fi vazut ceva? Hm... Oricum nu ma mai sperie nimic, deja m-am obisnuit cu ideea. Acum stiu ca, daca sunt insarcinata, trebuie sa si nasc si mai stiu ca aducerea pe lume a unui copil este singura sarcina pentru care nu poti sa delegi pe nimeni.
Sunt fericita pentru ca am aflat ca dupa ce nasc o sa stau in salon cu bebe. Ma gandeam ca o sa fie altfel: o sa stam separati, o sa ma duc la ore fixe sa il alaptez si nici n-o sa am timp sa il vad si sa stau cu el atat cat mi-as dori. Acum m-am relaxat, cred ca o sa stau numai langa patutul lui si o sa ma uit la el. Am mai aflat si ca, prima oara, o sa il imbrace in hainute de la spital (pentru ca sunt sterile) si incepand cu a doua zi il pot imbraca in hainutele pe care le am eu de acasa. Sper sa ma descurc sa il imbrac...
Dupa ce am venit de la spital am desfacut pachetul cu scutece, am luat unul si l-am analizat bine. Stiu, mai e timp... dar nu vreau sa fac asta in spital, daca ma vede cineva? Mai bine studiez acasa, in liniste. Of... sper sa ma descurc. Mi se par atat de fragili copiii mici... mi-e teama.
Maine merg la medicul de familie pentru alt set de analize (sange si urina), ultimele din aceste noua luni. Au trecut noua luni? Of, Doamne... cand?
Comentarii (1)
buna! ma numesc Ana si am 25 ani. te felicit ca vei naste si iti doresc din suflet sa fii sanatoasa si tu, dar si minunea din tine, pe care mai devreme sau mai tarziu o vei cunoaste. Eu am pierdut o sarcina; de fapt am suferit un avort provocat, pt ca fetita mea avea malformatie la inima... imi pare ffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffffff rau. nimeni nu stie ce este in sufletul meu. mi s-a descoperit cand am fost impreuna cu sotul si cumnata la bucuresti sa fac un ecograf 3D. s-a vazut perfect cum inima micutei mele nu este dezvoltata normal. doctorul mi-a spus ca ii da 99% sanse sa moara si 1% sanse sa traiasca. mi-a mai spus ca in momentul in care medicul ginecolog ii va taie cordonul ombilical va muri. bataile ei cat timp am fost insarcinata cu ea erau f rare. batea dimineata si seara; era lege. dupa ecograf batea dimineata si apoi mai batea la 12-24 de ore. am plans, plang si acum si ma rog la Dumnezeu sa-mi dea si mie un copil sanatos. e cel mai frumos lucru pe care il putem cere de la Dumnezeu: SANATATEA. acum , la aproape 2 luni de la avort merg la ginecolog pt a ramane iar insarcinata. te pup si iti doresc nastere usoara si iti spun din suflet sa nu mai asculti in dreapta si stangadespre dureri; astea vin si trec. trebuie sa te gandesti ca iti vei tine micutul in brate care compenseaza insutit aceste dureri. eu am avut-o pe mama langa mine, ca singura nu reuseam sa trec peste acest avort, mai ales ca eu nu ma alegeam cu copilul in brate. acum vrea sa fiu din nou gravida. e cel mai frumos lucru. te pup
Posteaza comentariu