Nu credeam ca o sa ajung sa ma bucur de lucrurile care in trecut mi se pareau absolut normale.
Fac parte din categoria persoanelor care nu concep viata fara mancare din belsug si somn pana la loc comanda. Si, inca ceva, cei din aceasta categorie, vor fi intotdeauna anti-diete (de orice fel ar fi ele). Tocmai din acest motiv mi se pare cat se poate de normal sa mananc ce vreau, cat vreau, cat pot si sa dorm, adica sa pot dormi. Si iata de ce mie imi este cumplit de greu in aceasta perioada.
De ieri am renuntat, cred ca definitiv, la cremsnit si la placintele cu branza (pe lista preferintelor toate acestea erau undeva sus). Si cremsnit, si placinte (toate mari si din toate cate doua), inainte de asta a fost masa (destul de grea si ea) si dupa ... arsurile cu care aproape ca m-am obisnuit si pe care le stingeam cu apa (cei peste doi litri pe care ii beau in fiecare zi, plus un litru de lapte pe care il beau pana in pranz). Si cum sa incapa toate astea (plus copil) intr-o singura burta? Normal ca s-a transformat totul intr-un cosmar si am vomat toata investitia.
Daca pe mine nu ma bucura acest fapt si ma simteam stoarsa de toata vlaga, iata ca pe viitorul tatic il facea chiar fericit: „E bine, stai linistita, gandeste-te ca nu mai sta ala mic inghesuit, ca poate de aia se si agita saracu’... n-are loc!”... Dar asta era ieri.
Astazi sunt atat de fericita... Sunt fericita ca am dormit. Am dormit mult si fara intrerupere, de la ora 2 pana la 8:42 (cand, evident, m-a trezit bebe). Record! Probabil asta se datoreaza si faptului ca acum dorm pe doua perne mari, stau un pic mai ridicata, pozitia e cam ca in canapea - mie imi place sa spun ca dorm ca in gara, dar a fost bine. Sau se mai poate datora si faptului ca „nu mai sta ala mic inghesuit”... Varianta asta nu vreau s-o cred! Mai ales ca ma confrunt cu o senzatie ciudata: mi se face foame si vreau sa mananc, dar simt ca am stomacul plin.
Un alt lucru care ma deranjeaza la mine este ca respir greu si oftez de parca muncesc in mina. Nu-i usor sa faci un copil, chiar daca „procesul tehnologic” e placut!
Si... pentru ca intotdeauna tin pentru final lucrurile bune, de asta mananc uneori friptura dupa desert – ca sa raman cu gustul care imi place cel mai mult, aseara am avut parte de un eveniment extraordinar. A scos piciorul. Un pic mai sus de buric mi se tuguiase burta si impingea cu ceva, cred eu ca era piciorusul: lat de vreo 2 centimetri si lung de vreo 3-4. Nu erau si degetelele ca in pozele de pe net, dar ce altceva ar fi putut sa fie si sa ma impinga atat de tare cat sa ma doara si sa simt ca-mi crapa pielea? Cand l-am atins cu mana s-a retras imediat. Se facuse cuminte, dragutul de el! Nu ajung sa-mi pup burta... dar as fi pupat-o!