Cum era cu nationala?

Sa revin la ideea cu Matei convocat la nationala. Gura mea adevar a grait (se incadreaza si varianta populara si ultracunoscuta a proverbului dar nu vreau sa fiu rea cu mine). Deci DA. Da! In ziua meciului cu Olanda. Of... incerc sa fiu coerenta si sa explic mai clar. Sa incep cu inceputul.

Inceputul a fost azi dimineata cand am plecat la spital. Am ajuns intr-o ora si ceva (stau in Bucuresti si spitalul e tot in Bucuresti dar n-am elicopter si traficul... noroc ca nu eram in travaliu). Am facut din nou o monitorizare unde Matei m-a facut sa-mi fie rusine. De fiecare data cand  potriveau aparatura pe burta mea astfel incat sa ii asculte bataile inimii, el se misca fara nicio retinere. La inceput a fost amuzant (cel putin pentru mine), dar in final devenise deja stresant si ma simteam prost fata de cadrele medicale care erau langa mine. S-a miscat in voie strengarul...

Rezultatul monitorizarii: un tonus un pic crescut, contractii si totul in regula. Dupa aceasta a urmat consultul ginecologic. Totul in regula si de data aceasta, colul s-a mai inmuiat putin si ma prezint la fel ca data trecuta. Eu pregatita, Matei nici gand. Si de aseara m-am trezit ca imi curge si ceva galben din sani. Nu e chiar lapte, e colostrum si nu  curge mult... nu mi-ar ajunge sa fac clatite. O sa imi cumpar chiar azi tamponase pentru san de la farmacie.

Rezultatul controlului de azi: daca nu se intampla nimic in urmatoarele zile, marti, 17 iunie, o  sa ma internez. O sa merg din nou cu toate bagajele dar de data asta nu ma voi mai intoarce acasa asa cum am plecat. Il vom scoate pe Matei chiar si impotriva vointei lui. Ma bucur dar ma incearca si o parere de rau. De ce imi pare rau? Pai nu mai apuca sa devina geniu.
Asa ca 17 iunie, meciul cu Olanda... ii facem praf daca vine si Matei pe lume. Nici n-o sa mai fiu curioasa sa vad meciul. Stiu inca de pe acum ca o sa le-o dam pe coaja de-o sa ramanem in istorie. Doamne ajuta! Hai Matei!