Concediu la pat

Este a doua zi de cand stau acasa, in pat si, desi toata viata am visat sa stau si sa dau ordine, mi-am dat seama ca asta e cea mai mare pedeapsa care mi se putea da...

Este a doua zi de cand stau acasa, in pat si, desi toata viata am visat sa stau si sa dau ordine, mi-am dat seama ca asta e cea mai mare pedeapsa care mi se putea da.

Saptamana trecuta visam la un concediu. Acum am concediu toata luna, medical, ce-i drept, dar tot concediu e.

Ar trebui sa fiu fericita, intr-o singura zi mi s-au indeplinit atat primul, cat si al doilea vis: sa stau si sa dau directive si concediul. Dar nu intotdeauna un vis frumos e cu adevarat frumos.

Ma gandesc cu groaza la concediul prenatal. Acum sunt in saptamana 27, nu stiu cand o sa fie nevoie sa-l iau sau daca trebuie neaparat, dar nu sunt deloc incantata. Cel postnatal sau de maternitate nu imi smulge astfel de trairi, atunci n-o sa ma plictisesc, n-o sa mai fiu singura. In fine, mi-am propus sa stau cumintica si sa-mi revin ca sa mai pot sa ies din casa pana nasc. Altfel voi sta in pat pana ma mut pe masa de nastere.

Ma tem sa nu ajung sa-mi fie dor de clipele pe care acum le dispretuiesc, sa ajung sa tanjesc dupa leneveala.

Am asteptat atat de mult sa vina primavara, sa ies afara, sa merg in parc... si acum trebuie sa stau la pat. Mai citesc, mai vorbesc cu Matei (ii povestesc de cand eram eu mica), urmaresc stirile, scriu si cam atat, parca ma incearca o depresie. Uitasem: din sase in sase ore trebuie sa imi iau pastilele.

Pana si Matei e mai activ ca mine! El se misca non-stop. Am inceput sa imi analizez mai mult burta, imi place sa vad denivelarile produse de miscarile lui. Parca incepe sa se vada acea linie neagra, desi stiam ca apare mai devreme, cam la inceputul trimestrului II.. Si parca s-a mai marit. Ma simt ca o coca pusa la dospit: cresc in fiecare zi cate putin.

Concediul prenatal

O pondere foarte importanta in decizia care o vei lua in privinta concediului o are medicul specialist, respectiv parerea sa si mai ales decizia lui sunt esentiale.
Inainte de toate, pentru a beneficia de concediu pentru cresterea copilului este foarte important sa ai macar o luna de cotizatie in ultimele 12 luni, la care se poate asimila si perioada de somaj sau perioada in care ti-ai efectuat studiile.


Este important de retinut ca pentru a beneficia de concediu pentru cresterea copilului trebuie sa efectuezi obligatoriu 42 de zile de concediu post natal.

Pur tehnic, scazi 42 de zile din 126 de zile inainte de data previzibila a nasterii si de atunci poti sa efectuezi concediu prenatal.
Pentru a beneficia de acest concediu se transmite la angajator certificatul de la medic, pe care acesta in va pune in plata din Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate.


Indemnizatia de maternitate de care vei beneficia reprezinta 85 % din media veniturilor din ultimele 6 luni, in baza carora s-a calculat contributia pentru concediu si indemnizatia de sanatate.
Daca in baza de calcul intra si perioade in care salariata a beneficiat si de concedii si indemnizatii de asigurari sociale, baza de calcul o constituie cuantumul indemnizatiilor stabilite in acel moment.

 

Comentarii (5)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • munteanu maricica pe 8 Sep 2008, 17:09
    concediu pentru cresterea copilului

    buna ziua va rog sa-mi spuneti daca la prenatal se ia in calcul si somajul si ce vechime trebuie sa ai pe cartea de munca Va multumesc

    0
    0

  • tina pe 27 Mai 2008, 22:29
    concediu indemnizatie

    o mare rugaminte: eu am continuitate in munca timp de un an ( in luna mai s-a implinit un an) si am incheiat contractul de munca, daca raman insarcinata in luna iunie anul acesta si ar trebui sa nasc in februarie. mai primesc indemnizatia?

    0
    0
  • eva
    admin_eva pe 11 Apr 2008, 12:33
    Raspuns@Mariana

    Concediul de maternitate este format din concediul prenatal si postnatal care, cumulate, alcatuiesc cele 126 zile pe care tu le-ai efectuat deja si este platit cu 85% din media veniturilor pe ultimele 6 luni. In continuare urmeaza sa beneficiezi de concediul pentru cresterea copilului (reglementat de OUG nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului) care se acorda pana la implinirea varstei de 2 ani a copilului (3 ani in cazul copilului cu handicap) si acesta este cel platit cu 600 Ron.

    0
    0

  • mariana pe 10 Apr 2008, 23:34
    concediu maternitate

    nu am inteles prea bine, concediu de maternitate se plateste mai nou cu 85% din media veniturilor din ultimele 6 luni? nu mai e 6 mil? eu am terminat concediu acela de 126 zile, postnatal, in martie si acum urmeaza sa imi pun dosarul dar ptr cei 6 mil, ca sa stiu eu daca sunt modificari de lege va rog spuneti-mi cum se procedeaza acum sa beneficiezi de cei 85%?

    0
    0

  • ina pe 9 Apr 2008, 18:28
    indemnizatia

    m-ar interesa si pe mine daca iau prenatalul am semnat cartea de munca pe data de 3 decembrie 2007 iar data probabilia a nasterii e pe 11 octombrie 2008 as putea beneficia de indemnizatie?va multumesc!

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod