Ma trezii la miezul noptii si ajunsei la stalpul portii. Asa zice bunica mea in momentele in care nu e multumita de ceea ce a facut. Asa zic si eu acum. Plecai ieri la spital cu gandul ca ma intorc cu Matei in brate si ma intorsei azi... cu el tot in burta. Nu vrea sa iasa. El nu e pregatit. Eu am colul deschis, am eliminat si dopul gelatinos, am si contractii din cand in cand, pierd si putin sange, am si dureri (dar suportabile), numai ca Matei imi trage clapa. El nu vrea si punct!
La spital mi-au facut calciu intravenos pentru a declansa nasterea dar... nimic. In afara de senzatia de caldura insuportabila nu stiu sa mai fi avut ceva. Dar caldura aceasta era atat de ciudata... nu e ca atunci cand stai in canicula. Nu! Eu simteam ca imi ia si gura foc de parca mancasem jar ca un cal nazdravan din poveste. Dupa care am avut doua contractii mai dureroase dar mi-am revenit. Starea aceasta m-a tinut aproximativ un sfert de ora dupa care eram fresh, la fel cum venisem – ca o floricica (si la propriu si la figurat). Noaptea m-a vizitat doctorul de cateva ori si m-a controlat sa vada daca e vreo modificare, dar pana la urma l-am sfatuit sa doarma linistit ca, dupa cum se vede, eu am venit la spital sa ma aflu in treaba. Am mai stat si in sala de travaliu unde veneau gravide, se vaitau de dureri si de contractii, dupa care nasteau... cum era si normal. Eu n-am avut nici un gand. Ai zice ca m-am dus sa sondez terenul, sa vad cum arata sala de nasteri, sa vad care sunt conditiile.
Azi dimineata abia asteptam sa plec acasa. Mi-era rusine sa mai stau acolo sa ocup patul degeaba si mi se parea ca sunt si un pic penibila... Dar... ce sa vezi? Nu eu eram cea mai penibila. Ma intrecea o tipa de 21 de ani care venise sa nasca dar nu stia nici macar ce varsta de sarcina are. Pfuuu... cum sa nu stii asa ceva? Ca eu tin evidenta si la ore... Intr-un final i-au spus medicii ca mai are o luna si ceva pana naste si scurgerile abundente pe care le acuza nu sunt lichid amniotic. Mda... se poate si mai rau ca mine!
Ce a fost bun in toata expeditia mea? Pai... am vazut ca nu se petrece totul brusc si am timp sa ajung la spital, am vazut ca pe bebe il tin in brate imediat dupa ce il nasc, ca il aduce la san repede si dupa cateva ore de la nastere ma muta in salon cu el. Am vazut ca erau mamici care se ridicau din pat imediat dupa nastere, dar si altele care se chinuiau cumplit (sper sa fac parte din prima categorie). Am mai aflat ca trebuia sa pun in bagaj un prosopel pentru bebe si am fost foarte foarte incantata de cat de curate erau lenjeriile de pat, chiar nu ma asteptam... alb imaculat. Pana la urma de asta m-am dus eu la spital acum: sa vad cum stau lucrurile. Am revenit acasa mai calma si mai increzatoare! O sa vina si ziua noastra... nu-i asa, Matei?