Am ajuns la capatul rabdarii si asta nu mi se trage de la burta care sta sa pocneasca din clipa in clipa. M-am cam plictisit de intrebarile „ai nascut?”, „cand nasti?”, „cum e sa-ti miste copilul in burta?”, „iti vine sa crezi ca o sa fii mamica?”, „te simti bine?”, „ai emotii?”, „ti-e frica de nastere?”, „crezi ca o sa te descurci cu copilul?”, „cand o sa planga ce-o sa-i faci?”, si lista e luuunga lunga.
Dragilor, n-am nascut! Daca o sa nasc nu voi mai raspunde nici la telefon si nici pe messenger n-o sa mai stau destul de multe zile. Asa ca... daca ma vedeti si daca puteti lua legatura cu mine asta inseamna ca inca il am pe Matei in burta, in traducere libera – nu am nascut.
„Cand nasc?”... Intrebati-ma la ce ora incepe sa ploua si va raspund cu aceeasi precizie cu care pot raspunde si la intrebarea aceasta. Pot sa nasc in orice clipa, nici macar eu nu stiu exact. Intrebati-ma cand as vrea sa nasc si poate la intrebarea asta as mai avea ceva de spus. Am momente in care imi doresc sa nasc ziua (oricare zi) ca sa fiu odihnita, noaptea n-as avea chef sa nasc. Am si momente in care imi doresc sa nasc noaptea pentru ca nu e trafic si as ajunge mai repede la spital. Nu imi doresc sa nasc in timpul meciurilor sau cand ploua si se scufunda tot Bucurestiul in balta.
„Cum e sa-ti miste copilul in burta?” - Acum o sa va dezamagesc. Nu e alien!!! Da! Imi pare rau! Nu e vorba de senzatii tari. Bebe face parte din mine, nu imi misca nici un corp strain in burta. Nu e nimic infricosator. Ma bucur cand misca, sunt fericita. Miscarile lui sunt primele noastre aventuri. Daca nu misca, ma ingrijorez. E minunat cand il simti. Cand l-am simtit prima data eram in stare sa dau o mare petrecere. Mi-a disparut elanul cand m-am gandit ca poate fi destul de prostesc motivul.
„Iti vine sa crezi ca o sa fii mamica?” - Dragilor, sunt deja mamica. Aaa, ca n-am nascut inca? Asta e partea a doua. Dar sa stiti ca mie imi vine sa cred. Doar nu va imaginati ca burta mare e o boala de piele? Nu! Sunt insarcinata si o sa fiu mama! Nu prea stiu de unde vine intrebarea asta, probabil cei care ma intreaba inca nu sunt obisnuiti cu ideea. Eu nu am nicio problema. Sunt mamica. (punct) Nu trebuie sa ma obisnuiesc cu ideea, a nu se intelege ca e nevoie de terapie pentru a accepta maternitatea. E o schimbare fireasca si procesul este extraordinar de placut. Pentru asta sunt cele noua luni, au si ele rolul lor. Deja regret ca unele momente au trecut prea repede.
„Te simti bine?” - Da! Ma simt insarcinata si sarcina nu este o boala. Au fost si inca mai sunt momente neplacute dar e atat de frumos... Nu ma veti intelege decat atunci cand veti trece prin asta. De asta ii compatimesc pe barbati, ei nu vor simti niciodata ceea ce simte o femeie cand e insarcinata.
„Ai emotii?” - Emotii am in fiecare zi. E firesc. Emotii o sa am mereu. Sunt mai mult ca sigura ca o sa plang cand o sa-l vad pe Matei prima oara, desi nu sunt prea plangacioasa sau prea sensibila.
„Ti-e frica de nastere?” – Nu imi e frica, o astept in fiecare zi! Ma intrebati asta pentru ca nasterea presupune durere, dar nici asta nu ma sperie. Stiu ca o sa urlu din toti plamanii si o sa am dureri cumplite, dar ce nu merita Matei al meu? Sunt capabila de orice sacrificiu pentru copilul meu si nu imi e frica de nimic, pot sa infrunt orice!
„Crezi ca o sa te descurci cu copilul?” – Sunt ferm convinsa! A avea grija de un copil, cred eu, e o abilitate cu care te nasti. Iar ce nu stiu din nastere o sa invat din mers.
„Cand o sa planga ce-o sa-i faci?” – Un lucru e sigur: n-o sa-l arunc pe geam! O sa fiu atenta, o sa stiu de ce plange si, daca nu ii dau de cap, o sa incep si eu sa plang cu el.
In timp ce scriam randurile de mai sus ma intrebam si eu, in sinea mea, ceva: m-am schimbat? Ei bine, da. Si mult!