Azi a fost prima zi in care parca ma incerca o parere de rau fata de tot ceea ce eram inainte de a ramane insarcinata. N-am stat niciodata acasa de 1 Mai si acum imi e foarte greu sa vad ziua insorita si sa fiu nevoita sa stau in casa sau sa nu ma pot deplasa prea departe. Cred ca drumul la tara a fost ultima iesire din Bucuresti cu Matei in burta.
Azi as fi plecat iar. Si amandoi am fost tentati. Eu as merge la mare (in Vama, in 2 Mai… sau la Balcic). Sau as merge in Muntii Fagaras, la cabana Sambata de Sus, sa fac plaja la aproape 2000 de metri altitudine in Fereastra Mare, sa cobor de acolo pe sacul de plastic prin zapada, sa ascult avalansele de pe varfuri, sa culeg branduse, sa merg dupa lemne de foc, sa stau noaptea langa soba, sa nu vad tipenie de om cat timp stau acolo, sa nu ma folosesc de electricitate, sa nu am semnal la telefon.
E greu de ajuns. Mi-ar fi un pic greu chiar daca n-as fi insarcinata… Deci varianta asta a picat din prima. Doar am trait un pic din amintiri…Am fi plecat in 2 Mai, eram deja hotarati sa plecam in seara asta. Am renuntat la idee cand ne-am gandit la cazare. Cu siguranta nu vom gasi o camera libera in ultimul ceas si la cort mi-ar fi imposibil sa stau, nici nu vreau sa iau in calcul posibilitatea asta.
Nici 1 Mai nu mai e ce era pana anul trecut. Pana acum ne aminteam de ziua aceasta cu cel mult doua zile inainte. Nici nu aveam nevoie de mai mult timp. Bagajele erau gata in 10 minute: cort, saci de dormit, izoprene, cateva haine in plus fata de ce era pe noi, aparat foto si cam atat.
In functie de ce destinatie alegeam, decideam si mijlocul de transport: tren, masina sau motor. Pe tren calatoream fara bilet: era mai amuzant, ziceam noi. Pe motor mergeam ca nebunii: ne fura drumul. Acum n-as mai face nimic din toate astea! Acum am aflat si marea coincidenta: de 1 Mai este si intrunire de motoare in Eforie Nord. Dar… toate la timpul lor! Si timpul acesta a cam trecut, acum avem altceva de facut.Asteptam sa vina Matei si sa il luam cu noi peste tot. Atunci nu vom mai putea face mii de kilometri pe motocicleta ca in verile trecute. Vom merge ca o adevarata familie, numai cu masina si fara sa depasim viteza legala.
Presimt ca ne vom distra si mai tare in formula aceasta!Mai nou, 1 Mai inseamna inchiriat filme, drum la supermarketul din cartier si cumparat orice poftim sa mancam (cu mare atentie in cazul meu), pregatit masa copioasa pe tava, si apoi cu tavile pe burta in fata televizorului. Vom pune pariuri in timpul filmelor in privinta actiunii sau a personajelor, vom comenta felul in care procedeaza actorii si, bineinteles, ne vom contrazice aproximativ o saptamana dupa film.
E tentanta si leneveala asta. Mai ales ca de vreo saptamana ma simt mai bine, pot sa dorm si noaptea si ziua si pot sa mananc fara a avea probleme dupa aceea.
Ne vom simti bine toti trei si vom profita de zilele astea libere (ale lui, pentru ca ale mele sunt tot libere de ceva timp).