Tinerele care au participat la experimentul Always* au susținut că remarcele pe care le primesc, în general, nu au legătură cu aspirațiile lor profesionale sau sportive, sau că, și mai rău, le limitează. Expresii precum: ‘Ești drăguță.’/ ‘Ești prea frumoasă ca să stai într-un laborator.’/ ‘Ești prea cuminte pentru fotbal’ etc. le forțează pe tinerele fete să se conformeze unui anumit stil de viață, să fie sceptice vizavi de experiențe noi, să urmeze aceleași căi bătătorite și, în final, să fie neîncrezătoare cu privire la puterea și valoarea lor ca femei.
“De câte ori povesteam despre pasiunea mea, lumea mă privea cu surprindere și neîncredere. Poate pentru că, în percepția lor, motoarele reprezintă încredere, iar fetele nu.”, spune Alexandra Marinescu, pilot de Formula 4 la vârsta de 15 ani si vicecampioană națională la karting în 2011.
Cuvintele contează mai mult decât credem noi. Avem puterea să modelăm generațiile tinere prin modul în care alegem să le îndrumăm: vrem o mulțime de tinere fete care să fie drăguțe, cuminți, lipsite de curajul de a experimenta și de a inova, fete care nu sunt constiente de puterea lor? Sau vrem fete care să aibă curajul să se cunoască nu prin ochii altora, ci prin ai lor, care să știe să ia viața în piept și să învețe din ea, care să facă propriile alegeri?
În speranța că nu ai ales prima variantă, gândește-te cum poți face tu ca tinerele fete din jurul tău să fie mai puternice și mai conștiente de potențialul lor.
Gândește-te cum ar fi o lume în care fetele pot cu adevărat să fie ceea ce își doresc. Și hai să lucrăm împreună pentru această lume. Alătură-te mișcării Always #CAOFATĂ și inspiră tinerele din jurul tău să fie #DENEOPRIT.
*Studiul Always Confidence & Puberty Wave II a fost derulat folosind panelul Research Now, la care au participat 1.800 de persoane de origine americană (1.300 de femei din Statele Unite cu vârste cuprinse între 16 și 49 de ani și 500 de bărbați din Statele Unite, din aceeași categorie de vârstă).
---
Mișcarea Always #CAOFATA este susținută de milioanele de fete din întreaga lume care dau expresiei #CAOFATA sensuri uimitoare. Campania Always, lansată în iunie 2014, a fost inspirată de ideea că începutul pubertății marchează momentul în care fetele au cel mai scazut nivel de încredere, precum și de faptul că anumite cuvinte ofensatoare pot contribui la scăderea încrederii de sine. Campania a demonstrat efectul profund al expresiei „ca o fată” asupra încrederii de sine inspirând astfel crearea unei mișcări care a început deja să schimbe percepția publică: dupa ce au vizionat filmul #CAOFATA, majoritatea persoanelor (76% dintre tinerele cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani și 59% dintre bărbați) a declarat ca videoclipul le-a schimbat percepția asupra expresiei „ca o fată”*, conform Studiului Always Puberty & Confidence Wave II.