De ce trebuie să-ți respecți părinții atunci când îmbătrânesc. O poveste emoționantă

Dacă îți pierzi des răbdarea cu părinții tăi în vârstă, atunci trebuie să citești această scurtă poveste care în mod sigur te va emoționa.
Un bătrân de 80 de ani stătea pe canapea în locuința sa, alături de fiul său în vârstă de 50 de ani. Dintr-o dată, o cioară s-a așezat pe marginea ferestrei lor.

"Ce este acolo?", a întrebat tatăl. "O cioară", i-a răspuns fiul. După câteva minute, tatăl își întreabă fiul pentru a doua oară "Ce este acolo?". Fiul îi rspunde: "Tată, tocmai ți-am spsus că este o cioară". După puțin timp, bătrânul întreabă pentru a treia oară ce se află la fereastra lor. "O cioară! O cioară!", i-a răspuns fiul vizibil iritat de întrebările insistente ale tatălui său.
După numai câteva minute, bătrânul întreabă pentru a patra oară: "Ce este acolo?".

De data aceasta, foarte nervos, fiul țipă la tatăl său: "De ce mă tot întrebi același lucru de fiecare dată, deși ți-am spus de atâtea ori că este o cioară! Nu ești în stare să înțelegi asta?"

După un timp, bătrânul s-a ridicat de pe canapea, a mers în camera lui și s-a întors având în mână un jurnal vechi, pe care îl ținea de când s-a născut fiul său. A deschis jurnalul la o anumită pagină și l-a rugat pe fiul său să citească.
Fiul său a început să citească:

"Astăzi, băiețelul meu în vârstă de trei ani stătea lângă mine pe canapea, când o cioară s-a așezat pe marginea ferestrei. Băiatul meu m-a întrebat de fix 23 de ori ce este acolo, iar eu i-am răspuns de 23 de ori că este o cioară. L-am îmbrățișat de fiecare dată când m-a întrebat același lucru, de 23 de ori. Nu m-au enervat întrebările sale repetate, ci mai degrabă am simțit iubire pentru copilașul meu inocent".

Băiețelul a întrebat de 23 de ori același lucru, iar tatăl său i-a răspuns de fiecare dată fără să-și piardă cumpătul.
Dar când tatăl a pus de patru ori aceeași întrebare, fiul său s-a enervat foarte tare.

Prin urmare, dacă părinții tăi au îmbătrânit și le este mai dificil să facă sau să înțeleagă anumite lucruri, nu îi considera o povară. Vorbește-le cu blândețe, păstrează-ți calmul, ajută-i și fii amabil cu ei. Păstrează mereu în gând faptul că părinții tăi au făcut multe sacrificii pentru tine, că și-au dedicat timpul și energia să te crească și să-ți ofere tot ce au putut mai bun, fără să-ți ceară ceva în schimb sau chiar fără să-ți spună asta.

Trimite-le această poveste și prietenilor tăi.
Cu toții trebuie să ne amintim că este foarte important să ne respectăm și să ne ajutăm părinții.