Aş fi vrut să mă înec în zâmbetul tău. În sfârşit, ajunsesem la echilibru. După atâţia ani, făcusem pace cu mine, iar tu erai fericită. Vedeam asta, simţeam asta.
În adolescenţă am trăit mereu cu senzaţia că nu voi putea fi fericit niciodată, că o astfel de stare nu există, că e doar un vis. Abia acum, după multă vreme, am prins, am găsit acea clipă în care pot spune asta. Datorită ţie, datorită acelui zâmbet în care aş fi vrut să mă pierd.
© Copyright:
Şi bărbaţii au suflet. Zâmbetul tău, cel mai bun prieten pe drumurile lungi şi pustii
Acum ştiu că fericirea nu durează, e doar o zbatere de aripi, o clipă în care eşti prins şi simţi că e bine. Apoi, apele se tulbură, urmează o nouă povară
paul-teodorescu
Posteaza comentariu