Am decis să rămân şi sper să mă ierţi pentru viaţa mea de pribeag, pentru rătăcirile mele şi suferinţa pe care ţi-am provocat-o. N-am vrut. N-a fost cu intenţie, dar niciodată n-am avut stare, am alergat după himere crezând, mereu, că fericirea e în altă parte. N-am găsit-o, dar mi-a luat ani de căutări, ani de rătăcire, iar acum mă întorc fără nimic, doar cu promisiunea să-ţi păzesc somnul până la ultima suflare, a ta sau a mea
Posteaza comentariu