O privesc cum doarme. Fruntea i s-a destins. Ochii mari, închiși, fac genele să-i coboare pe obraji. Și-a uitat mâna sub cap și o să-i amorțească, dar n-o pot trezi.
Vine de la capătul lumii numai și numai pentru mine. M-a înconjurat cu o plasă protectoare, ușoară, invizibilă. Nu mai pot păți nimic. Zâmbește rar, dar când o face, lumea se înseninează. Își face griji pentru mine și mă salvează de fiecare dată. Iar eu uit cuvintele ei. Mi le amintesc doar când e prea târziu.
Mă iubește de atâta vreme încât a uitat să mai iubească pe altcineva. Și mă simt special în preajma ei. Nu o merit. Dar o prețuiesc. Știu că mi-a salvat viața, știu că mi-o va salva în continuare.
© Copyright: depositphotos
Și bărbații au suflet. Privind femeia care doarme atât de frumos!
Ce poate fi mai frumos decât această mare liniștită ce se așterne între noi, în care înotăm unul spre celălalt, căutând o îmbrățișare?
paul-teodorescu
Posteaza comentariu