Am trecut pe stradă, i-am prins privirea cu puţin înainte s-o coboare ruşinată. Era atât de tânără, iar ochii. Doamne ce ochi!
Nu văzusem niciodată culoarea aceea. Era un albastru de sticlă ca marginea unui val înainte să se spargă, era cerul din Nord, imediar după ce soarele a răsărit. Puteai să te prăbuşeşti ca-ntr-un abis în acea privire.
Fata avea părul blond, aspru, strâns într-un mănunchi în vârful capului, legat cu aţe colorate, pline cu bile de sticlă.
Posteaza comentariu