Îţi promit că n-o să te uit niciodată. Pielea ta arsă de soare, mersul înţepat, unhiile lungi, buzele în formă de inimă, zâmbetul luminos, toate acestea mă vor însoţi până la sfârşit.
Aş vrea să mă retrag din lume, să mă ascund undeva, să-mi duc zilele lin şi să mă gândesc la tine. Vreau să te aştept fără să mai fac nimic altceva. Să pregătesc o casă mică, albă, înconjurată de flori, un monument închinat iubirii, iar eu să ies dimineaţa pe prispă, să stau într-un balansoar şi să aştept. Timpul să curgă prin mine, fără speranţă. Privirea să sprijine orizontul, locul de unde ar trebui să apari, cu mersul tău înţepat, cu unghiile lungi.
Şi bărbaţii au suflet. Locul de unde ar trebui să apari cu mersul tău înţepat
Vom pluti pe bucăţile noastre de continent fără a ne regăsi. Dar încă mai sper. De aceea am ridicat o casă albă şi m-am retras din lume
paul-teodorescu