Mă aşez dimineaţa pe terasă şi privesc în zare printre case, blocuri, privirea se opreşte, gândurile îmi zboară, aş vrea să merg mai departe, dar unde.
Ce bine că încă suntem împreună. Ce bine că mai avem un snop de clipe. Trag cu urechea şi-ţi disting paşii grei prin casă. Era o vreme când întoarceai lumea pe dos într-o singură zi. Era o vreme în care ţineam pasul cu tine.
Cum s-a întâmplat de am rămas singuri? Copiii s-au împrăştiat prin lume, prietenii s-au dus. Aştept o zi întreagă să sune telefonul. Meşteresc la el, dar rămâne mut. Primesc doar oferte care nu mai au nicio valoare. Am totul şi n-am nimic.
Te văd în fiecare zi cum te pregăteşti de moarte, iar eu sunt cu un pas înainte, iubito.
Posteaza comentariu