Şi atunci ai plecat sau am plecat eu, nu mai ţin minte, cumva, acea vară ne-a despărţit. Eram prea tineri, iar dragostea prea intensă, prea firavă
Te-am visat noaptea trecută. Erai la fel ca acum un sfert de secol. A trecut timpul peste noi şi te-am pierdut prin valurile vieţii. Ai copii, ai un soţ pe care-l iubeşti, ai amintiri, ai nostalgii. Ai propriile tale spaime. Munceşti, te lupţi cu cele câteva kilograme în plus, vrei să rămâi tânără mereu, dar nu se poate.
Pentru mine ai rămas un vis care se întoarce o dată pe an. Dimineaţa mă trezesc bine, odihnit, trecerea prin mintea mea îmi alungă toate spaimele.
Eşti atât de frumoasă.
Întinzi mâna spre mine şi mă atingi pe braţul ars de soare. Aveam acest obicei să-mi petrec ziua afară, să dorm sub cerul liber, să hoinăresc, să nu respect reguli. Atingerea ta mă face să întorc privirea şi să-ţi observ zâmbetul. Ochii negri care ard, niciun rid, dinţii albi, buzele proaspete. Zâmbeşti şi-mi povesteşti de viitor, iar eu te privesc şi am senzaţia că timpul nu mai există, că tu eşti tot ce-mi trebuie ca să ajung la capătul vieţii.