Erai la doi metri de mine, în lateral. Un pas şi o lungime de braţ, de atâta aveam nevoie ca să-ţi prind mijlocul, să te trag spre mine şi să te sărut.
În jurul meu, oamenii făceau conversaţie, tu zâmbeai, protejată de prietena ta. Venisei special cu ea ca să păstrezi distanţa, fiind o femeie care a ales.
Amintirile se prăbuşeau peste mine. Din când în când îmi zâmbeai, iar zâmbetul tău venea dintr-o altă lume peste care s-au aşternut anii şi alegerile noastre de fiecare zi.
Ce frumos se iubesc doi oameni civilizaţi. Câte cuvinte, câte gesturi, câte emoţii se irosesc, nu au nicio şansă să prindă viaţă.