Am vrut să-ţi scriu câteva cuvinte. Să le citeşti după plecarea mea. Dar ce rost ar avea? Ţi-am spus tot. Nu mai sunt un secret pentru tine, deşi dacă de mâine te va întreba cineva, vei spune că nu m-ai înţeles niciodată.
Am fost un mister de nepătruns, eu, un tip atât de direct, un maestru al glumelor proaste.
Dacă ţi-aş spune de ce am plecat, cu ce te-ar ajuta asta? Nu aş face decât să-ţi măresc nesiguranţa.
De fapt, de ce ar trebui să explic un astfel de gest? Plecarea mea nu înseamnă că vreau s-o iau de la început. Poate că vreau să mă ascund, să ies din lume. Visez să mă uit la cer o zi întreagă fără să dau socoteală pentru asta. Vreau să mă întorc în copilărie unde un răspuns simplu era suficient.