Îmi place să adorm lângă ea. Nu pot s-o fac până când nu-i aud respiraţia calmă, semn că a trecut în lumea viselor. Acum e linişte. Întunericul mă îmbrăţişează, respir lin, câteva gânduri de peste zi mai tropăie prin creierul meu amorţit. Adorm.
În fiecare seară e la del. Are acest bun obicei de a mă linişti. Fără ea, de multe ori mă gândesc că mi-aş fi aruncat viaţa în aer. Vorbeşte puţin, dar mă face să râd. Îmi citeşte câte ceva de la ea de pe tabletă şi comentăm împreună. Îmi place să mă uit cu ea la filme romantice, chiar dacă uneori nu prind sfârşitul. De atâta vreme împreună şi, totuşi, nu ne-am plictisit.
Fiecare zi seamănă cu celaltă, dar are parfumul ei, noutatea ei. E greu să explic, dar e minunat să povesteşti despre ce ţi s-a întâmplat peste zi, să discuţi despre întâmplări, să faci planuri, să te gândeşti la viitor. Şi totul calm, fără urlete, fără stres, fără nelinişti.
© Copyright: depositphotos
Şi bărbaţii au suflet. Ce noroc, să adorm lângă tine în fiecare seară!
Aceasta e dragostea, acea pace care creşte între doi oameni şi le dă posibilitatea să fie fireşti, să comunice între ei şi să se ajute
Posteaza comentariu