Vezi, dragostea mea, a venit iarna şi n-am plecat. Asta înseamnă iubire. Nevoia de a rămâne la tine un anotimp greu, calm şi sincer.
Îmi sorb ceaiul şi-ţi ascult vocea, parcă e o melodie care curge prin întâmplări cotidiene şi aduce în viaţa mea personaje ciudate - mătuşi, vecini, prietene, pisici, medici, casiere de la supermarket, oamenii cu care te intersectezi în timp ce eu aştept să se facă primăvară.
Nu ştiu cum reuşeşti să transformi întâmplări banale în aur, o comoară din care mă hrăneşti şi pe mine în zilele reci. Te privesc şi ştiu că rostul meu pe lume e să te iubesc, să te ascult cum ordonezi micile fapte ale unei zile banale din care rămân doar cu o melodie care mă înfioară.
Posteaza comentariu