Şi bărbaţii au suflet. Atunci când nu scrie scrisori de dragoste

Dacă stă lângă tine să nu crezi că nu se gândeşte la tine

Vezi tu, Roxana, aşa funcţionează uneori mintea unui bărbat. Nu poate transmite tot ceea ce simte. E delăsător când vine vorba de transmis gânduri, mai bine se ascunde în garaj să repare un motor, pe balcon să meşterească la draga lui bicicletă sau pregăteşte lansetele pentru pescuitul de weekend. Dar să nu crezi că în acest timp nu se gândeşte la tine.
Acea linişte a lui, sudoarea care i se strânge pe frunte, braţele care se încordează şi înjurăturile strivite pe marginea buzelor sunt declaraţiile lui de dragoste.
Iar, uneori, te surprinde şi-ţi trimite câte un sms ”sofisticat”: Ce faci? Eşti OK?

Aceste rânduri încearcă să o liniştească pe Roxana din Bucureşti, nemulţumită de faptul că nu mai primeşte scrisori de dragoste de la iubitul ei.

paul-teodorescu
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod