Erau genul acela de cuplu care pare să fie format de-o viață, dar în realitate sunt de foarte puțin timp împreună. ”Ceva”-ul special pe care îl simțisem din partea lor venea din faptul că erau amândoi la 50+ de ani. Se găsiseră târziu. Ambii veneau din tot felul de povești de viață și experiențe nu tocmai fericite. Nu poți să nu fii impresionată când auzi așa ceva, nu? Nu ai cum!
Viața ne ia pe toți și ne aruncă într-o turbină uriașă din care nu scoatem capul foarte des.
Ne-am luat fiecare cu viața și nu ne-am întâlnit niciodată după ziua în care am făcut cunoștință. Mi-am amintit la un moment dat de ei și am întrebat-o pe prietena mea ce mai fac. Deveniseră, cumva, convingerea mea că dragostea adevărată chiar există și nu e niciodată prea târziu pentru a-ți găsi sufletul pereche. Pentru că ei chiar erau suflete-pereche! Se vedea!
Așa am aflat că ea murise. Trăiseră împreună numai câțiva ani. Numai câteva luni le avuseseră liniștite. Apoi, la un control de rutină, ei i se descoperise un cancer mamar în stadiu avansat. Restul timpului a devenit o rutină între spitale, operații, chimioterapie, radioterapie, lacrimi și suferință care îți mută sufletul din piept.
Când am întrebat eu despre ”cuplul acela mișto”, mai rămăsese doar el și o pisică.
Au trecut vreo 7-8 ani de când ea a murit, iar el umblă năuc pe străzi și merge zilnic la cimitir. Stă singur în casă și nu are nevoie să vadă pe nimeni. Nu mai vorbește cu nimeni. ”Vorbește singur! Numai singur!” mi-a zis prietena mea.
”Nu, nu vorbește singur! Vorbește cu ea, dar toți cred că vorbește singur pentru că numai el o aude!” i-am zis prietenei mele.
Mi-am amintit de asta azi, 1 octombrie, de Ziua Internațională a luptei împotriva cancerului la sân.
Salut pe această cale inițiativa Eva.ro de a susține lupta împotriva cancerului la sân și insist și eu pentru controale regulate!
Nu lăsați oamenii să vorbească singuri! Mergeți la control! Depistat la timp, cancerul poate fi invins!