Poveste adevărată: "Goana după bani m-a lăsat fără familie!"

Tot citesc şi aud despre mulţi români că vor să emigreze, că nu mai vor să rămână în ţară, că acolo nu le merge nimic şi că singura soluţie e s-o ia de la capăt în altă ţară. Ştiu că fiecare învaţă din greşelile lui, dar mă gândesc că poate din povestea mea o fi vreun înţelept care să tragă o concluzie fără să încerce şi el drumul ăsta. Îmi amintesc de mine, cum eram acum 15 ani, când tot ce vedeam în faţa ochilor era drumul care trebuia să mă ducă la bani. Cel puţin aşa credeam. Şi nimic din ce era pe marginea lui nu a contat în decizia mea de a-mi părăsi şi familie, şi copil, ca să-mi fac un rost în altă ţară.
 
Aveam 29 de ani când am decis să plec la muncă în Germania. Aveam familie, o fetiţă de trei ani, şi mi-am zis că singura soluţie pentru ele, pentru Ana, soţia mea, şi pentru Miruna, era să muncesc pe rupte câţiva ani afară, ca să le pot asigura un viitor bun aici. Am profitat de faptul că un cunoscut – care avea firmă de construcţii în Germania – mi-a oferit şansa să lucrez pentru el, şi n-am stat pe gânduri.

Ana nu a fost de acord. Spunea că ei îi trebuie bărbat şi tată la copil, nu să primească bani de la distanţă. Degeaba i-am explicat că e vorba de o perioadă în care strângem din dinţi pentru ca apoi să ne putem face un cheag în ţară. Am plecat lăsând lucrurile în coadă de peşte şi sperând că ea se va obişnui cu situaţia.

În primele luni viaţa mea aici a fost şi mai grea decât fusese în România. Trăiam într-o baracă pe şantier, nu cunoşteam limba, ziua munceam cu cârca, noaptea mă chinuiam cu dicţionarul să învăţ germana. Săptămânal mergeam în oraş să sun acasă şi după fiecare telefon rămâneam cu inima sfâşiată. Miruna plângea, eu plângeam, Ana aproape că nu voia să-mi mai vorbească. Totuşi, credeam că lucrurile se vor ameliora.
 
Aşa a trecut un an. Într-o zi, când am sunat acasă, Ana mi-a spus că mi-a trimis cererea de divorţ prin poştă. Am fost şocat. Ea mi-a spus că n-ar trebui să fiu pentru că până la urmă trăim de atâta timp separaţi şi că ea n-a fost niciodată de acord cu situaţia asta. Că pentru ea nu banii sunt importanţi ci dragostea. De parcă eu nu mi-aş fi iubit familia.

Aşa a început sfârşitul căsniciei mele. Am reuşit după câteva luni să ajung acasă, unde Ana mi-a spus aceleaşi lucruri, cu completarea că deja voia să se recăsătorească, iar mie nu-mi rămânea decât să semnez actele. Pe Miruna puteam s-o văd oricând, dacă aş fi stat în ţară. Cum eu am decis să plec înapoi, am ajuns să-mi văd copilul doar o dată pe an, vara, când veneam în concediu şi puteam s-o iau cu mine la mama, la Buzău.

Aşa au trecut anii. Mulţi. Eu între timp am ajuns aici la un statut mai bun. Am devenit mâna dreaptă a patronului, datorită faptului că am învăţat germana şi că sunt serios şi dedicat. Dar viaţa mea e doar muncă de dimineaţă până seara, vizitarea şantierelor din toată Germania, pe unde aveam lucrări, şi supravegherea oamenilor.
 
Câţiva ani am avut o relaţie cu o nemţoaică. Ea era măritată, eu nu aveam timp. S-a întâmplat să ne suplinim nevoile reciproc, apoi ne-am legat ceva mai mult. Am început să simt ceva pentru ea, îmi plăcea destul de mult, dar eu nu eram german, nici nu aveam de gând să rămân acolo definitiv, iar ea asta aştepta, dacă i-aş fi cerut să divorţeze ar fi făcut-o.
 
Eu tot timpul am sperat că mă voi opri la un moment dat şi mă voi întoarce acasă. Aşa că n-am vrut să încurc pe nimeni. În plus, nicio clipă n-am simţit că Germania e locul meu, aici tot timpul am fost şi voi fi un străin, într-un soi de prea lungă deplasare de serviciu.

Hane nu a înţeles prea bine punctul meu de vedere.

Dar poate, ca mamă, a înţeles raportarea la fiica mea. La ea mă gândeam şi mă gândesc în tot ce fac. Aşa că până la urmă relaţia noastră a început să se răcească. Ne vedeam din ce în ce mai rar, iar eu am început să-mi caut pe cineva în ţară, gândindu-mă că asta ar fi ceea ce m-ar atrage într-un final acasă.

La început, rudele mi-au făcut cunoştinţă cu diverse fete, pe care le întâlneam vara când veneam în ţară, şi eventual petreceam câteva zile la mare sau la munte ca să ne cunoaştem. Parcă probam haine. În realitate nu simţeam nimic, totul era aranjat, artificial, iar fetele, majoritatea voiau să se căpătuiască. Ar fi fost în stare să spună orice ca să ajungă cu mine în Germania. Nu vedeau în mine un bărbat, ci un bilet de dus în Occident.
 
După câţiva ani şi mai multe întâlniri nereuşite am renunţat. Sunt scârbit de dorinţa de căpătuire cu orice preţ pe care o au românii şi femeile în special, deşi admit că atunci când am plecat probabil aşa eram şi eu. Dar acum, de pe malul ăsta al apei se vede altfel lumea.

Ca o ironie, acum am bani, mulţi faţă de media din România, şi am şi pretendente la titlul de parteneră.

Trăiesc în Germania, dar nu am timp să mă bucur nici de bani, pentru că munca îmi mănâncă tot timpul. În realitate nu am pe nimeni aproape. Iar asta începe să mă sperie. Miruna a împlinit acum 18 ani. I-am cumpărat casă, maşină, aştept să-i fac nuntă cândva şi să mă întorc şi eu în ţară. În afară de Miruna nu am alt scop. Viaţa mea acum nu e deloc aşa cum speram. Sunt singur, am 45 de ani, şi din când în când mă gândesc cum ar fi fost dacă aş fi rămas acolo?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.