Poveste adevărată: "După ce ne-am căsătorit ne-am dat seama că nu ne mai iubim"

Sunt de zece ani cu Victor şi deşi relaţia noastră nu a strălucit niciodată sub niciun aspect, faptul că amândoi avem o vârstă (36 eu şi 40 el) precum şi dorinţa de stabilitate ne-a făcut să oficializăm legătura noastră. Totuşi, după zece ani de relaţie şi jumătate de an de căsnicie cu acte în regulă m-am îndrăgostit de altcineva şi mi-am dat seama că din viaţa mea lipsea exact ce era mai important: dragostea.

Nu sunt o aventurieră, dacă aş fi citit undeva o poveste similară cu a mea aş fi dat imediat vina pe femeia nestatornică. Niciodată nu am fost de acord cu amantlâcurile şi cu înşelătoriile, nu am înşelat şi, la rândul meu, pretind acelaşi lucru de la partener. Totuşi, iată, mă văd pusă în situaţia de a alege: îmi înşel bărbatul ca să văd dacă dragostea cea nouă e suficient de puternică sau îl părăsesc şi merg la noroc?

Legătura mea cu Victor nu a fost, cum spuneam, o mare dragoste. L-am cunoscut după o mare decepţie în amor, celălalt mă părăsise pur şi simplu fără un cuvânt. Am suferit şi l-am ales pe Victor ca suport moral şi eventual de răzbunare. Mi-a fost clar destul de curând că nu ne potrivim, dar ca orice femeie care crede că îşi poate schimba bărbatul am sperat că ne vom adapta.

Şi ştiţi cum trece viaţa. Cu bune şi rele. Au fost din ambele categorii. Ne distrăm bine împreună, dar Victor poate fi câteodată şi un individ nesuferit şi chiar violent. Am avut parte de multe, nu le detaliez, pentru că nu vreau să-i fac lui un portret demonic, scoţându-mă pe mine mai bună. Probabil că în timp am avut amândoi contribuţii la erodarea relaţiei.

Cert e că anul trecut am decis să ne căsătorim. A fost o perioadă bună în viaţa noastră, Victor a început să câştige mai bine, se simţea mai bărbat – de regulă eu câştig mai mult în casă - şi am crezut că după atâta timp ăsta e pasul firesc.

Numai că relaţia a rămas în esenţă aceeaşi. Nu poţi să schimbi un om de 40 de ani care s-a învăţat cu o anume conduită acasă. Oricât de bine i-ar merge pe plan profesional. Poate că nu aş fi avut niciodată gânduri de despărţire dacă nu l-aş fi cunoscut pe Dan. Un tip care a venit în schimb de experienţă la mine la serviciu, el fiind din alt oraş. E un şarmant. Are succes la femei şi pare că ne joacă pe toate pe degete. Numai că, surpriză, aparent a pus ochii pe mine.

Evident mă simt măgulită, pentru că e un bărbat bine şi pentru că eu niciodată nu am avut încredere în mine. În felul în care arăt ca femeie. Lesne de înţeles, deci, că mi s-au aprins călcâiele după el. Partea dură a venit în momentul în care Dan mi-a cerut să aleg odată pentru totdeauna: el sau Victor.

Nu am călcat strâmb încă, nu l-am înşelat pe Victor decât cu gândul.

În balanţă atârnă acum o căsnicie fadă, în care nu se mai petrece nimic după 10 ani – nici măcar nu cred că-l mai atrag fizic pe Victor - şi o potenţială relaţie explozivă cu un bărbat şarmant, dar care mi-a spus destul de franc că nu crede în monogamie şi în relaţii de durată. Ce îmi propune Dan e să explorăm sentimentele noastre reciproce şi să vedem unde ne duc.

Ce să aleg?

Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.