Poveste adevărată. Cât sex trebuie să fac cu el ca să nu plece la alta?


Nici măcar nu mă îmbrac sexy, îmi pun un trening larg pe mine, dar el tot cu ea săltată, parcă are un arc acolo, dracii s-o ia. Şi când îl văd aşa mi-e teamă că, oricând, poate să mă părăsească, să se ducă la altele care n-au avut ocazia să se plimbe unul cu un penis ca al lui pe lângă ele în fiecare seară.
Una peste alta, nu mă plâng, dacă ne şi căsătorim până la urmă, o să fac tot posibilul să-l obosesc bine. Aş putea să-l şi refuz o vreme, ca să-l detrmin să facă pasul. Dar, pe moment, nu-mi iese din cuvânt, apoi, când se vede cu sacii în căruţă nu-şi mai aminteşte ce-a promis. Dar îl aştept la cotitură.

Dacă-mi pun echipamentul de scandal, face ca trenul în gară. Cred că atâta vreme cât arăt bine, îl pot juca, dar ce-o fi mai târziu, Dumnezeu cu mila. Nici nu vreau să mă gândesc.

Valentina
 

Comentarii (4)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • aha pe 14 Mai 2016, 11:04
    niet

    Ai grija ce iti doresti. Si eu care credeam ca toate femeile sunt nesatule de sex. I-as da-o pe prietena mea, s-ar potrivi de minune Trebuie doar putin desteptat prietenul tau despre dezavantajele sexului. Trimite-l la sala sa isi consume energia acolo.

    0
    0

  • xyz pe 21 Mar 2016, 16:00
    haide

    Lasati vrajeala, comunicarea rezolva o multime de probleme.

    0
    0

  • xyz pe 21 Mar 2016, 15:56
    Mai bine

    @Undercover - Mai bine invata tu sa scrii corect, vai de mama ta! Trist e ca astia ca tine au drept de vot si se-mpuiaza, tragic de-a dreptul.

    0
    0

  • Undercover pe 20 Mar 2016, 16:47
    obsedat

    dak e vreun obsedat kre numai stie nimic altceva in afara de sex, fugi cit poti. am trecut prin asa ceva si e oribil. acesti oamnei numai au alte preocupari si alte ginduri decit sex non-stop si la un moment dat devin periculosi. mai bine kuta-ti unul normal.

    0
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod