Când l-am cunoscut pe Andrei eram după o despărţire furtunoasă de primul meu iubit, cu care petrecusem aproape cinci ani din viaţă şi credeam că el va fi tatăl copiilor mei. N-a fost să fie la meu, ci al uneia dintre prietenele mele, cu care mă înşelase. Am trecut greu peste asta, dar când l-am cunoscut pe Andrei eram aproape vindecată.
Ne ştiam de fapt, aşa din scris, de pe internet, dar nu ne văzusem niciodată. El se tot eschiva de la potenţialele întâlniri, aşa că o vreme ne-am cunoscut doar virtual. Până într-o zi când a acceptat şi ne-am cunoscut.
M-am îndrăgostit la prima vedere. Venea şi pe fondul discuţiile avute anterior, îl cunoşteam din vorbe, dar când l-am văzut am zis că el e bărbatul visurilor mele. Arăta bine, era şarmant, cuceritor, amuzant. Mi-am zis că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap să-mi scoată în cale un astfel de bărbat. Şi el părea atras de mine, deci nu puteam să fiu mai fericită de atât.
După câteva luni de întâlniri mă aprinsesem suficient de mult încât să vreau să-l prezint lumii întregi. Prima care l-a văzut a fost mama, şi a avut o reacţie ciudată. În momentul în care l-a văzut s-a încruntat şi a devenit tăcută. A vorbit monosilabic şi aproape că ai fi crezut că are ceva cu el, aşa de ciudat se comporta.
După ce a plecat mama m-a întrebat dacă eu l-am văzut cu adevărat pe Andrei sau mi-am imaginat doar că îmi place, fiind orbită de poziţia lui. Uitasem să spun că da, poziţia lui socială îl avantajează. Are o avere însemnată, făcută de tatăl lui care are altă naţionalitate şi care îi permite să nu muncească.
N-am înţeles-o pe mama, după cum n-am înţeles nici reacţia prietenilor mei. Toţi când îl vedeau sau ascultau pe Andrei deveneau tăcuţi şi mă priveau suspect.
Era ceva ciudat, de parcă toţi ar fi văzut la fel, numai eu vedeam diferit. Ioana, tipa care mi-l furase pe primul iubit, a avut chiar tupeul să-mi spună că nu trebuie să îmi bat joc de mine, afişându-mă cu „individul ăsta oribil”, doar ca să atrag atenţia asupra faptului că l-am pierdut pe tipul cu care petrecusem ultimii 5 ani.
Am acuzat-o că are un tupeu fantastic să spună aşa ceva şi n-am mai vorbit cu ea de atunci.
Până la urmă, după numai câteva luni, am decis să ne căsătorim. Îl iubeam, mă iubea, gura lumii putea să tacă sau nu, mi-era egal. Nunta a fost organizată de familia lui Andrei, din partea mea a venit doar mama, niciun prieten. Atunci am decis să rup relaţiile cu ei.
Am fost fericiţi, timp de doi ani, până când ni s-a născut fiica – Maria. În momentul în care mi-a fost pusă în braţe, la maternitate, pacă mi s-a luat un văl de pe ochi. Fiica mea are un cap diform, moştenit de la tatăl ei, care suferă de o boală rară nediagnosticată înainte de naştere. Atunci când l-am văzut şi pe Andrei, în adevărata lui înfăţişase, mi-am dat seama care a fost natura reţinerii tututor prietenilor mei şi ai mamei mele. Mă măritasem cu un monstru, din punct de vedere fizic. Andrei era diform, într-adevăr, dar numai pe din afară.
Zilele alea petrecute în maternitate au fost de coşmar. Pe de-o parte nu înţelegeam cum fusese posibil să nu văd cum arăta, pe de altă parte mă dureau privirile şi comentariile răutăcioase ale asistentelor, medicilor şi pacientelor. Medicul mi-a spus că fusese iresponsabil din partea noastră să procreem, deşi aspectul capului copilei mele nu-i va afecta creierul şi capacitatea de gândire. Dar îi va afecta cu siguranţă viaţa la maturitate, dacă nu chiar şi în copilărie.
Medicul nu mă văzuse decât pe mine pe toată durata sarcinii, nu şi pe Andrei, de aceea fusese imposibil să-şi dea seama ce s-ar putea întâmpla. Apoi, acea analiză care ar depista această anomalie genetică nu se face în mod normal, decât în cazuri extrem de rare, când există suspiciuni. Cine să fi avut suspiciuni?
Cea care a făcut lumină în familie a fost mama lui Andrei, o femeie care se ţinuse destul de retrasă până atunci de familia noastră. Când am venit acasă cu Maria mi-a spus să nu-l condamn pe Andrei, dacă e să condamn pe cineva să fie ea, care îmi făcuse farmece înainte să ne cunoaştem. Mi-a spus că i se rupea inima din cauza faptului că fiul ei era respins de toate femeile cu care încerca să se cupleze, în ciuda faptului că era un om bun şi avea chiar şi ceva bani. Fizicul, însă, era de natură să le îndepărteze pe toate. Atunci a fost la o vrăjitoare care i-a spus că poate o singură dată să facă o vrajă pentru ca Andrei să fie văzut altfel decât este, şi că această vrajă va ţine doar până când i se va naşte un urmaş.
Ceea ce s-a şi întâmplat. Eu am fost cea asupra căreia vraja s-a manifestat plenar. Am văzut în Andrei doar bărbatul, nu şi fizicul lui respingător. Soacra mea mi-a spus că şi eu voi dori să fac asta pentru fiica mea, atunci când va veni timpul.
Acum sunt în situaţia imposibilă: pe de-o parte nu am ce să-i reproşez lui Andrei, e un om foare bun, cu care mă înţeleg bine şi pe care până nu demult îl iubeam. Pe de altă parte nu mă pot uita la el fără să simt repulsie. Totuşi, cu omul ăsta am un copil, şi el e afectat de boala tatălui ei, şi de vraja făcută de iresponsabila de soacră-mea.
Ce să fac?
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.