Paranormal: "Blestemată să-l văd frumos, deşi arată ca un monstru!"

Sunt măritată de doi ani şi tocmai am aflat că am fost sub influenţa unei vrăji. M-am măritat cu un bărbat pe care-l vedeam cu totul altfel, datorită unor farmece pe care mi le făcuse mama lui.
Sunt măritată de doi ani şi tocmai am aflat că am fost sub influenţa unei vrăji. M-am măritat cu un bărbat pe care-l vedeam cu totul altfel, datorită unor farmece pe care mi le făcuse mama lui. Dintr-o întâmplare, vraja s-a rupt şi eu îl văd pentru prima dată cu adevărat pe soţul meu: un tip urât, aproape respingător, dar care pe interior este un om foarte bun.

Când l-am cunoscut pe Andrei eram după o despărţire furtunoasă de primul meu iubit, cu care petrecusem aproape cinci ani din viaţă şi credeam că el va fi tatăl copiilor mei. N-a fost să fie la meu, ci al uneia dintre prietenele mele, cu care mă înşelase. Am trecut greu peste asta, dar când l-am cunoscut pe Andrei eram aproape vindecată.

Ne ştiam de fapt, aşa din scris, de pe internet, dar nu ne văzusem niciodată. El se tot eschiva de la potenţialele întâlniri, aşa că o vreme ne-am cunoscut doar virtual. Până într-o zi când a acceptat şi ne-am cunoscut.

M-am îndrăgostit la prima vedere. Venea şi pe fondul discuţiile avute anterior, îl cunoşteam din vorbe, dar când l-am văzut am zis că el e bărbatul visurilor mele. Arăta bine, era şarmant, cuceritor, amuzant. Mi-am zis că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap să-mi scoată în cale un astfel de bărbat. Şi el părea atras de mine, deci nu puteam să fiu mai fericită de atât.

După câteva luni de întâlniri mă aprinsesem suficient de mult încât să vreau să-l prezint lumii întregi.
Prima care l-a văzut a fost mama, şi a avut o reacţie ciudată. În momentul în care l-a văzut s-a încruntat şi a devenit tăcută. A vorbit monosilabic şi aproape că ai fi crezut că are ceva cu el, aşa de ciudat se comporta.
 
După ce a plecat mama m-a întrebat dacă eu l-am văzut cu adevărat pe Andrei sau mi-am imaginat doar că îmi place, fiind orbită de poziţia lui. Uitasem să spun că da, poziţia lui socială îl avantajează. Are o avere însemnată, făcută de tatăl lui care are altă naţionalitate şi care îi permite să nu muncească.

N-am înţeles-o pe mama, după cum n-am înţeles nici reacţia prietenilor mei. Toţi când îl vedeau sau ascultau pe Andrei deveneau tăcuţi şi mă priveau suspect.

Era ceva ciudat, de parcă toţi ar fi văzut la fel, numai eu vedeam diferit. Ioana, tipa care mi-l furase pe primul iubit, a avut chiar tupeul să-mi spună că nu trebuie să îmi bat joc de mine, afişându-mă cu „individul ăsta oribil”, doar ca să atrag atenţia asupra faptului că l-am pierdut pe tipul cu care petrecusem ultimii 5 ani.

Am acuzat-o că are un tupeu fantastic să spună aşa ceva şi n-am mai vorbit cu ea de atunci.

Până la urmă, după numai câteva luni, am decis să ne căsătorim.
Îl iubeam, mă iubea, gura lumii putea să tacă sau nu, mi-era egal. Nunta a fost organizată de familia lui Andrei, din partea mea a venit doar mama, niciun prieten. Atunci am decis să rup relaţiile cu ei.
Am fost fericiţi, timp de doi ani, până când ni s-a născut fiica – Maria. În momentul în care mi-a fost pusă în braţe, la maternitate, pacă mi s-a luat un văl de pe ochi. Fiica mea are un cap diform, moştenit de la tatăl ei, care suferă de o boală rară nediagnosticată înainte de naştere. Atunci când l-am văzut şi pe Andrei, în adevărata lui înfăţişase, mi-am dat seama care a fost natura reţinerii tututor prietenilor mei şi ai mamei mele. Mă măritasem cu un monstru, din punct de vedere fizic. Andrei era diform, într-adevăr, dar numai pe din afară.

Zilele alea petrecute în maternitate au fost de coşmar. Pe de-o parte nu înţelegeam cum fusese posibil să nu văd cum arăta, pe de altă parte mă dureau privirile şi comentariile răutăcioase ale asistentelor, medicilor şi pacientelor. Medicul mi-a spus că fusese iresponsabil din partea noastră să procreem, deşi aspectul capului copilei mele nu-i va afecta creierul şi capacitatea de gândire. Dar îi va afecta cu siguranţă viaţa la maturitate, dacă nu chiar şi în copilărie.
 
Medicul nu mă văzuse decât pe mine pe toată durata sarcinii, nu şi pe Andrei, de aceea fusese imposibil să-şi dea seama ce s-ar putea întâmpla.
Apoi, acea analiză care ar depista această anomalie genetică nu se face în mod normal, decât în cazuri extrem de rare, când există suspiciuni. Cine să fi avut suspiciuni?

Cea care a făcut lumină în familie a fost mama lui Andrei, o femeie care se ţinuse destul de retrasă până atunci de familia noastră. Când am venit acasă cu Maria mi-a spus să nu-l condamn pe Andrei, dacă e să condamn pe cineva să fie ea, care îmi făcuse farmece înainte să ne cunoaştem. Mi-a spus că i se rupea inima din cauza faptului că fiul ei era respins de toate femeile cu care încerca să se cupleze, în ciuda faptului că era un om bun şi avea chiar şi ceva bani. Fizicul, însă, era de natură să le îndepărteze pe toate. Atunci a fost la o vrăjitoare care i-a spus că poate o singură dată să facă o vrajă pentru ca Andrei să fie văzut altfel decât este, şi că această vrajă va ţine doar până când i se va naşte un urmaş.
 
Ceea ce s-a şi întâmplat. Eu am fost cea asupra căreia vraja s-a manifestat plenar. Am văzut în Andrei doar bărbatul, nu şi fizicul lui respingător. Soacra mea mi-a spus că şi eu voi dori să fac asta pentru fiica mea, atunci când va veni timpul.

Acum sunt în situaţia imposibilă: pe de-o parte nu am ce să-i reproşez lui Andrei, e un om foare bun, cu care mă înţeleg bine şi pe care până nu demult îl iubeam.
Pe de altă parte nu mă pot uita la el fără să simt repulsie. Totuşi, cu omul ăsta am un copil, şi el e afectat de boala tatălui ei, şi de vraja făcută de iresponsabila de soacră-mea.

Ce să fac?


Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre
, scrieţi-ne pe adresa redacţie@eva.ro.
 

Comentarii (10)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • sorin pe 4 Mai 2014, 12:51
    Da-i papucii rapid

    Este foarte tarziu pentru un raspuns acum (articolul e vechi,abia acum l-am gasit intamplator),dar in locul tau cred ca o ucideam pe ma-sa.

    1
    0

  • adi pe 14 Feb 2014, 13:49
    ce naiba...........CHIAR ASA

    daca povestioara este adevarata desi nu cred asta ar trebui sa gandesti mai simplu poate doar nu-ti mai place de el

    0
    0

  • elena pe 7 Mai 2013, 21:19
    mda

    de ce sunteti rai, blestemele si farmecele chiar exista , chiar daca nu credeti in ele, exista persoane inzestrate care pot face mult rau, de altfel invidia, gelozia si multe altele pot face lafel de rau, progrmarea subconstientului, daca iti programezi ca esti frumoasa, in stare de meditatie , ti-ai facut farmece deja, ceilalti care te vad , vor citi mesajul inscris de tine in astral si asta e .

    1
    0

  • Marbel pe 30 Ian 2012, 19:48
    Si eu sunt Marilyn Monroe

    Asta e un film cu gwineth paltrow si e si destul de slab, a luat zmeura de aur la vremea lui. Citesc din cand in cand rubrica asta ca sa vad ce filme a mai vazut autoarea acestor ..."povesti adevarate". O prind de fiecare data :))

    1
    1

  • Torry pe 13 Nov 2011, 21:19
    ireal

    Asta parca e o poveste pe care o citeam in copilarie.Acuma iti ramine sa ii dai un pup bestiei si se va transforma in fat frumos.Poate gresesc,si daca e asa,imi cer scuze de la doamna,dar eu nu cred!

    3
    0

  • ihnatiuc alina pe 26 Oct 2011, 03:20
    daca cred in vraji

    da cred deoarece si sora mea mai mare inainte de casatoria cu un barbat care era foarte dorit si de o alta femeie,parca o ura pe sora mea cu toate ca avem cu accea femeie si un grad de rudenie,da cred,de ce? dupa casatorie sa inascut fetita lor care acum are mai mult de 2 anisori,acea femeie e si ea maritata si are 3 copii,dar cand sora mea si cumnatul meu plecau intr-o calatorie cu fatita,accea femeie ia sunat spunandu-le ca vor face accident pt ca nu au luato cu ei in calatorie,asa a fost va spun sincer,au facut accident,a doua zi acea femeie a venit la noi acasa la miezul nopti sa aprinda lumanari si sa se ( roage) dupa toate astea sora mea a participat la o slujba facuta special pt ea si fetita,la care 5 preotii au facut o slujba si sa-u rugat cu totii,sora mea inainte de asta a visat ca o chema un calugar imbracat in negru ea spunandui ca da merge cu el dar inainte de asta merge sa alapteze fatita asa sa trezit sora mea dupa aproape 3 zile in care ea nu-si aduce aminte de absolut nimica,o strigam eu mama mea si sotul ei sa se trezeasca dar nimica pana cand a inceput fetita sa plinga,si preotii ia-u spus:fetita ta te-a salvat fiinca te-a intors din drum.,va vine sa credeti? de accea eu da cred ca exista chestiile astea intunecate si ciudate inexplicabile cum cineva poate face asa ceva,cum de au asa o putere.si tocmai de accea spun o cred pe doamna care a povestit intamplarea ei.

    11
    1

  • eclair pe 24 Oct 2011, 09:35
    vraji

    Doamne, chiar crede cineva in vraji, prostii cu farmece...etc. ce poveste de doi bani. sa fim seriosi... povesti adevarate...prostii adevarate poate. si chipurile copilul care este monstru. "eroina" povestii a citit "frumoasa si bestia" si ne-a trantit o poveste jalnica. si ca sa ramanem in nota nu pot spune decat "vrajeli, vrajeli"

    0
    5

  • maria popescu pe 23 Oct 2011, 21:13
    incearca...

    Draga mea.Primul lucru la care trebuie sa te gandesti este acela ca frumusetea fizica oricum este trecatoare,cea spirituala ramane vesnic.Sunt convinsa ca nu ti este usor ,stiu ca nu este vina ta dar daca tu sti ca este un om bun si ai convingerea ca el nu este direct implicat in ceea ce a facut mama lui mai gandeste te.poate reusesti sa inveti pe prcurs datorita sufletului sa l iubesti si sa l accepti.Eu cred ca mai bine unul urat la fizic dar care te iubeste decat unul frumos care sa te bata si sa te jigneasca zilnic.asta pentru ca este fetita la mijloc....insa nu forta lucrurile ,ci incearca sa vezi daca se poate,daca rezisti.Indiferent ce se va intampla cu voi sunt sigura ca nu ti vei parasi copila .....adica sa placi de la el si sa lasi fetita.Ma intreb daca este chiar asa hidos incat sa ti fie greu sa stai cu el?!!Cauta sa citesti cartea Mulen Ruje ( nu e scris corect ,nu stiu franceza ) dar citind o poate te ajuta.Cred ca totul depinde de tine si de ceea ce simti tu cand sunte ti impreuna.dar daca zici ca este bun cu tine ...totusi asta conteaza ceva.Iar soacra eu zic sa i fie rusine ca uite a distrus si viata ta si a lui si a copilei.Eu doar incerc sa te inteleg nu este aceelasi lucru cu a fi in pielea ta in realitate dar zic eu totusi incearca ..si daca nu poti si nu poti stai de vorba cu el,explica i ,fi sincera si apoi ia o decizie.Sunt sigura ca el te va intelege si poate ramaneti prieteni ca sa nu sufere copila ...aceasta este pararea mea ,insa tu vezi ce simti si daca poti sa rezisti sa suproti.I ti doresc din tot sufletul putere si discernamant bun pt tine,incearca sa faci asa cum crezi ca ti va fi tie cel mai bine.Doamne ajuta ...si mergi si pe la biserica pentru ca ajuta foarte mult la suflet.Multa sanatate si intelepciune i ti doresc .

    4
    0

  • Dan pe 23 Oct 2011, 16:22
    Nu e asa o problema vraja.

    Pana la urma conteaza ce vezi, conteaza ce percepe creierul, realitatea este relativa, daca vraja nu se rupea o duceai bine cu el mult si bine, fraier a fost el ca a vrut copil. Si acuma fetita ei ce face ? e condamnata la izolare din cauza asta ? Pana la urma ce conteaza ca unul o sa o vada frumoasa desi nu e ? Ea se bucura si se simte bine, partenerul o vede bine deci nici el nu sufera. Nu vad care e problema pana la urma. Daca vraja ia suferinta, e binevenita, insa sa nu se rupa niciodata.

    0
    1

  • laura.gabriela pe 23 Oct 2011, 12:57
    De neiertat!

    Saraca de tine! Traiesti un cosmar... Nici nu credeam ca functioneaza vrajile astea. Mi se pare ceva neortodox sa apelezi la o vrajitoare si de neiertat, iniferent de circumstante. Nu are scuza mama lui sa distruga si viata altora!! Oamenilor ca el ar trebui sa le fie interzis sa se inmulteasca. Imi pare rau pentru fetita ta. Societatea in care traim e foarte rautacioasa si rasista. In ciuda faptului ca sunt extrem de rari copiii care se nasc ca ea, poate exista medici care s-o opereze. Intereseaza-te pentru ea! Legat de sotul tau, mi-e rusine sa te sfatuiesc, dar mie personal mi-ar fi frica sa traiesc langa un om care-mi face vraji si totodata scarba de minciuna in care m-a facut sa traiesc. Succes in a lua o decizie buna pentru viata ta si a fetitei tale! Multa sanatate la amandoua!!!

    14
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod