Sunt o mama buna? Sunt o mama rea? Fac ceea ce trebuie pentru copilul meu? Este nevoie se schimb ceva in atitudinea mea? Si daca da, ce? Acestea si inca multe alte intrebari trec prin mintea tuturor mamelor. Inainte de orice analiza, ele trebuie sa stie ca nu exista o mama perfecta.
Idealul il reprezinta mama capabila sa se evalueze corect pe sine, cea care se poate adapta rational situatiilor in fata carora este pusa si cea care accepta ca mentinerea deschisa si incurajarea comunicarii este mai mult decat o necesitate. Psihologul Gerard Decherf, specialist in relatii de familie, sustine ca tipologiile materne sunt clar conturate.
Conform lui, mama are un rol fundamental in viata copilului, aproape indiferent de varsta acestuia, iar lucrul esential in atitudinea si comportamentul mamei trebuie sa fie adaptabilitatea. „Este foarte important ca mama in special, dar si tatal, sa-i acorde copilului ce are nevoie cu adevarat. Ceea ce se potriveste intr-un caz, nu este necesar intr-o alta situatie, astfel ca a judeca strict atitudinea mamei nu este suficient, ea trebuie pusa in contextul relatiei ei fata de copil”, explica Gerard Decherf.
Psihologul sustine ca parintii trebuie sa aiba curajul de a cere ajutor atunci cand se considera depasiti in a construi o relatie fireasca si normala cu cei mici. „Parintii ezita sa ceara ajutor specialistilor pentru ca este impamantenita ideea ca parintii stiu singuri ce este mai bine pentru copilul lor. Nu este mereu asa, pentru ca si parintii sunt oameni, deci si ei gresesc”, spune Gerard Decherf.
Exista mai multe tipuri de mame. Dar, de cele mai multe ori, aceste caractere sunt impletite.
Mama distanta
Este mama despre care se poate spune ca asaza o granita intre ea si copil. Dar este la fel de bine si mama care isi protejeaza copilul de o serie de probleme, in ideea de a-l apara. Cele mai multe mame din aceasta categorie au o incredere infinita in copiii lor, atitudine care nu este pe deplin justificata.
In categorie intra mamele foarte ocupate, dar si cele care pot delega responsabilitatile lor tatalui sau altor persoane (bunici, bone), precum si cele care sunt de parere ca experienta proprie este cea mai buna cale prin care lectiile vietii sunt intelese de copii. Pot fi acuzate de o anume superficialitate, desi cele mai multe dintre ele inteleg perfect tot ce este legat de copilul lor.
Distanta intre mama si copil este destul de primejdioasa. Copilul mic se poate simti lipsit de afectiune, iar adolescentul se poate considera independent si sa ia decizii imature, pripite, care uneori l-ar putea pune in pericol. Acest gen de copii au multi prieteni, sunt sociabili, increzatori (chiar prea increzatori) si curajosi, tocmai pentru ca sunt priviti de ceilati ca „independenti”.
Posteaza comentariu