Succesul copilului meu - Ce îți dorești de la copilul tău: să câștige sau să aibă succes?

Atunci când te gândeşti la copilul tău peste, să zicem, 10, 15 sau 20 de ani, cum îl vezi? Curajos, responsabil, cu o stimă de sine crescută, sigur pe el? Şi vrei să fie un învingător sau un om plin de succes? Dar crezi că este același lucru? Da, și eu am crezut foarte mult timp lucru ăsta. Însă nu este, totuși, chiar așa. A câștiga are de cele mai multe ori un înțeles care implică să înving pe altcineva. Succesul, în schimb, înseamnă să atingi cel mai înalt grad de performanță personală și nu implică ca altcineva să piardă.

Un câștigător sau un om plin de succes?

Eu îmi doresc să îl văd un om de succes, și nu neapărat un câștigător. Vreau să își atingă potențialul maxim, să iasă constant din zona de confort, să își depășească limitele și să nu creadă niciodată că împlinirea lui stă în nefericirea celuilalt. Pentru că, atunci când două persoane intră în competiție, se presupune că la sfârșitul ei cineva o să fie învins și cineva va fi câștigător.
Vor avea ei și succes? Discutabil.

Conform lui Alfie Kohn competiția este dăunătoare și nu duce la succes. Este o formă de motivare extrinsecă, bazată pe ideea că pentru ca tu să câștigi cineva trebuie să piardă. În competiție directă nu se pune problema de cooperare, empatie, respect. Se pune problema doar cine va câștiga, adică cine este învinsul și cine câștigătorul.

De ce să alegi succesul, în loc de competiție

Poţi alege succesul, pentru că acesta e ceva personal, care te privește pe tine, ca individ, și abilitățile tale de autodepășire. Să ai succes ține, în primul rând, de capacitatea ta de a face și mai mult, de a progresa în mod constant. De aceea, oamenii care au succes nu se opresc după prima reușită, ci continuă să își dorească mai mult. Ce fac ei de fapt? Se autodepășesc, ies din zona lor de confort și cer mai mult de la înșiși.

Ce face competiția? Conform lui Alfie Kohn, nu face prea multe lucruri bune.
De exemplu, competiția dăunează stimei de sine. Aflat într-o permanentă competiție cu cineva, la un moment dat vei fi învins, ceea ce te face doar să îți pui întrebări asupra capacitățiilor tale și îți scade stima de sine. Și, totuși, asta nu exclude ca un copil să aibă succes. Copii învață, conform lui Alfie Kohn, să aibă succes și atunci când cooperează, nu doar atunci când se află în competiție unul cu celălalt.

Competiție sau cooperare?

Fiecare alege ce crede de cuviință. Dacă pe lista voastră de dorințe să aveți un copil empatic, curajos, sigur pe sine ocupă un loc fruntaș, atunci poate că ar fi mai bine să îi învățați pe copii să coopereze pentru a atinge succesul. A fost demonstrat că, atunci când colaborează, copiii învață să comunice eficient şi să aibă încerdere în oameni. În plus, sunt mai siguri pe ei, mai empatici, dar, în același timp, oameni de succes.
Dar dacă ați decis să alegeți competiția, fiți pregătiți să îl suțineți pe copil și în cazul unui eșec. Pentru că toate calitățile enumerate mai sus pot fi dezvoltate într-un copil numai printr-o abordare care îl ajută să își construiască o stimă de sine puternică şi să înțeleagă cât de important este rolul lui ca individ în societate.

O viață fără competiție este o utopie modernă?

Studiile spun că nu. Există indivizi care, din toate punctele de vedere pot fi considerați oameni de succes și care nu au fost forțați să ia parte la competiții, ci au fost stimulați să își atingă cel mai înalt potențial prin propriile puteri. În plus, tot studiile ne spun că cei care nu sunt agrenați în competiție sunt mai dispuși să își ajute semenii și pot să își atingă potențialul maxim fără ca asta să fie în detrimentul cuiva.

În 21 mai, Alfie Kohn revine la București, la inițiativa www.totuldespremame.ro și va susține două conferințe.
Prima se numeşte „Parenting necondiţionat”, în timp ce a doua va fi dedicată subiectului competiției și se numește ”Argument împotriva competiției”. Alfie Kohn este sociolog şi autor al bestseller-ului ”Parenting necondiționat”, volum vândut în România în peste 10.000 de exemplare. Autor a peste 14 cărţi și a câteva sute de articole, Alfie Kohn pledează pentru dragoste necondiționată față de copii și analizează fenomene precum pedepsele, recompensele, temele și competiția și efectele lor asupra celor mici. Partener media: eva.ro.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod