Una pentru mama, una pentru tata...
Nu e ușor să hrănești un copil. E prea preocupat să descopere lumea ca să mai aibă timp și de activități prozaice precum mâncatul. Cei mai mulți părinți se plâng că micuții lor au probleme cu apetitul. Un copil normal mănâncă exact atât cât îi trebuie, chiar dacă cei mari sunt de altă părere. Dacă există însă o problemă, atât de natură emoțională, cât și fizică, o combinație de plante o poate rezolva.
Siropul pentru creşterea poftei de mâncare la copii este o asociere de plante cu efecte antianorexigene, vitaminizante şi revigorante. El conține fructe de cătină, rădăcină de shatavari, rădăcină de ashwaganda, rădăcină de angelică, fructe de pippali, rizomi de ghimbir, ulei esenţial de lămâie.
Ca excipient a fost aleasă fructoza, pentru a evita efectul negativ al zahărului alb asupra dentiției și asupra metabolismului glucidic în general. Acest sirop este indicat în anorexie (lipsa poftei de mâncare), anemie, stări de astenie şi slăbiciune, devitalizare, hipovitaminoze, convalescență, colici abdominale.
Cine-i mic și voinic?
Copiii sunt mult mai expuși decât adulții la viruși și bacterii. Imunitatea în organism apare întâi prin transferul de anticorpi din sângele mamei în cel al bebelușului și durează circa 3-6 luni după naștere, mai mult dacă este alăptat, după care trebuie să fie cultivată.
Sirop Imunostimulent pentru copii reprezintă o asociere de plante şi uleiuri volatile care acţionează ca imunostimulent, antiviral, antimicrobian. El conține extract de rădăcină de astragalus, extract de echinacea, fructe de soc, uleiuri esenţiale de lămâie, brad și salvie; are ca excipient fructoza.
Acest sirop este indicat în răceală, viroze respiratorii, gripă, bronşite acute şi cronice, traheite, traheo-bronşite, pneumonii, faringo-amigdalite, sinuzite, infecţii urinare (cistite, uretrite), bolile copilăriei, infecţii recidivante cu diverse localizări, deficienţe imunitare de cauze diverse. Pentru o eficiență maximă, tratamentul cu acest sirop imunostimulent este recomandat în cure de 2-3 luni, mai ales în perioada toamnă-iarnă.
Puiul nu tușește, toată lumea doarme
Când îți vezi puiul tușind, parcă ți se rupe inima. Ai vrea să găsești un leac-minune, care să-l ajute să nu se mai chinuie nici o secundă. Cu toate acestea, tusea umedă nu trebuie stopată, pentru că ajută la eliminarea secreţiilor bronşice muco-purulente și în felul acesta împiedică extinderea infecţiei şi menţine permeabilitatea căilor respiratorii. Tusea seaca este specifică fazelor de început sau de sfârșit al episoadelor virale, dar ea poate deveni epuizantă, poate agrava spasmul bronșic și dispneea.
Îngerașul ne oferă Sirop De Tuse pentru copii, un produs natural obţinut din plante şi uleiuri volatile, cu următoarea compoziție: grindelia , pătlagină, rădăcină de lemn-dulce, scai-vânăt, rizomi de ghimbir, rădăcină de nalbă, fructe de pippali, uleiuri esenţiale de eucalipt, roiniţă, pin, mentă-creaţă, scorţişoară și ca excipient fructoză. Acest sirop este indicat în răceala simpla, viroze respiratorii, gripă, bronşite acute şi cronice, traheite, traheo-bronşite, pneumonii, faringo-amigdalite, sinuzite, simptomele respiratorii ale bolilor copilăriei.
Popeye marinarul e mic copil
Vitaminele şi sărurile minerale sunt substanţe indispensabile, mai ales în procesul de creştere şi dezvoltare. Majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate în organism, ceea ce face necesar aportul lor exterior prin alimentație sau prin suplimente alimentare. Alimentaţia modernă, bogată în dulciuri, alimente de tip fast food sau sucuri îndulcite artificial, precum şi prelucrarea termică excesivă a alimentelor conduc la o carenţă de vitamine şi minerale.
Carenţa de săruri minerale determina perturbări ale procesului de creştere şi încetinește dezvoltarea scheletului şi dinţilor. Carenţa de calciu determină apariţia rahitismului, lipsa de magneziu conduce la apariția spasmofiliei, deficitul de fier provoacă apariţia anemiei.
Siropul Minerale, Ca, Mg și D3 reprezintă o asociere de săruri de calciu și magneziu ușor absorbabile de organism, provenite din surse organice. Calciul provenit din algele calcaroase Aquamin este extrem de bine absorbit de organism, la acest lucru contribuind și raportul optim de Ca/Mg. Este indicat în perioada de creștere la copii, adolescență, rahitism, hipocalcemie.
Vitaminizant este un flacon cu comprimate în formă de îngerași, foarte bune la gust, care vor fi ronțăite cu plăcere de îngerașul tău. Au în compoziție extracte de cătină, corn, fructe de merişor, fructe de soc, fructe de afin, coacăz-negru, porumbar, scoruş-de-munte, măceş, păducel, fructe de boz, fructe de zmeur și de morcov.
Fă cunoștință cu micuțul Știe-tot
Siropul Stimulent Mental este natural, îmbunătăţeşte memoria şi funcţiile cognitive, este armonizator emoțional și ușor calmant. El conține roiniţă, lecitină, jatamansi și ulei esenţial de roiniţă.
Este recomandat în tulburări de atenţie şi de memorie, pentru creşterea randamentului școlar şi a capacității de concentrare la elevi și studenți.
Cum se administrează produsele din gama ÎNGERAȘ?
Citește recomandările din prospect, deoarece dozele sunt diferite în funcție de vârsta copilului. În toate situațiile este bine să se facă o cură de cel puțin trei săptămâni. În cazul Vitaminizant-ului și al stimulentului mental, e recomandabil ca această cură să fie chiar mai lungă, de 3 luni, spre exemplu, cu pauză de 2-4 săptămâni, după care se poate repeta.