Animalele pot fi împrevizibile și își apără teritoriul de "intruși". Dar de cele mai multe ori, patrupedele se îndrăgostesc pe loc de noul membru al familiei. Și nu doar atât. Devin extrem de protectoare și chiar posesive cu bebelușii.
Acest lucru i s-a întâmplat unei fetițe de numai șase săptămâni, pe nume Elsarose. Labradorul familiei, o femelă în vârstă de opt luni pe nume Nelda, și Pebbles, un pisoi pufos, au acceptat-o din prima zi pe micuța Elsarose.
Părinții fetiței au lipsit numai câteva minute de lângă ea, iar ceea ce au văzut când s-au întors i-a impresionat.
Se pare că echipa formată din cei doi "pufoși" i-a înlocuit rapid. Câinele s-a așezat lângă fetiță și a pus o lăbuță protectoare pe picioarele ei. Iar pisica, parcă pentru a observa mai bine situația și a menține totul sub control s-a urcat pe cățelușa Nelda.Filmulețul realizat de părinții fetiței a devenit viral, cucerind inimile celor care i-au văzut în acțiune pe cei doi patrupezi cu aptitudini de bonă.