Rolul instructiv-educativ al jucariei

Nu este exagerat a spune ca in viata copilului jucaria ocupa acelasi loc pe care-l detine cartea in viata omului adult. Este prea putin sa definim jucaria drept un obiect anume destinat pentru jocurile copiilor.

Copilul nu foloseste pur si simplu jucaria ca si cum aceasta ar fi un obiect neinsufletit. Dimpotriva, in plan imaginativ si afectiv, el ii confera insusiri care pun stapanire pe toata fiinta lui.

De aceea, jucaria reprezinta pentru copil un indragit prieten de viata. Ea stimuleaza fortele lui de creatie, ii inflacareaza fantezia, ii alimenteaza trairile afective, genereaza noi dorinte, preferinte, emotii, sentimente si interese.

Transformand si insufletind obiectele de joc, respectiv jucariile, copilul se transforma pe sine insusi. El isi dezvolta trebuintele, dorintele, sentimentele, constiinta de sine. Iata valoarea educativa considerabila a jucariei inclusa in joc si, ca atare, in procesul de dezvoltare a personalitatii copilului.

Folosirea adecvata a jucariilor stimuleaza activitatea analitico-sintetica in multiple si diverse planuri de reflectare a realitatii: senzorial, perceptiv, imaginativ si notional.

In planurile senzorial-perceptiv, copilul supune obiectul de joc unei analize si sinteze concrete nemijlocite. Nu este intamplator ca adesea copiii isi strica jucariile, aceasta fiind o manifestare a curiozitatii lor, a spiritului lor de investigatie in plina desfasurare. Copiii simt nevoia sa "descompuna" jucariile in elementele lor componente, sa vada cum sunt alcatuite, ce se "ascunde" in interiorul lor. Satisfacerea acestei curiozitati nu trebuie sa duca la obisnuinta negativa de a distruge jucariile, de a nu le pastra cu grija. Acestea exercita o influenta puternica si asupra dezvoltarii imaginatiei creatoare a copilului.

Ele constituie un corespondent direct al lucrurilor si fiintelor din jur. Copilul actioneaza in plan imaginar cu jucariile ca si cand ele ar fi obiecte reale, atribuindu-le functii sociale determinate. Prin jucarie, in activitatea de joc, devine posibila imbinarea elementului fictiv cu cel real si, in felul acesta, este mijlocita asimilarea experientei sociale de catre copil.

In egala masura jucariile contribuie si la dezvoltarea gandirii prescolarului. Gandirea se exerseaza datorita faptului ca in activitatea de joc o bucata detine rolul papusii, un baton devine cal sau pusca, etc. Inseamna ca actiunea copilului intr-o anumita etapa a dezvoltarii jocului incepe sa fie determinata pornind de la semnificatia ce le-o confera jucariilor, si nu de la obiectele si insusirile reale ale acestora.

Pe aceasta cale copilul se elibereaza si se emancipeaza tot mai mult de situatia concreta, de campul perceptiv imediat si invata sa opereze cu semnificatiile cuvintelor cu diferite grade si nivele de generalizare. Pe aceasta cale se produce transferul din "exterior" spre "interior", proces care marcheaza o etapa importanta in dezvoltarea gandirii prescolarului. Jocul are o importanta fundamentala in dezvoltarea copilului, iar adultul trebuie sa fie partenerul esential de joaca.