De şapte ani de când mi-am părăsit copilul, pentru mine Crăciunul nu mai are nicio semnificaţie. Deşi consider că am luat o decizie bună la acel moment, am remuşcări şi nu pot să trec peste asta, în ciuda timpului care credeam că va vindeca tot.
Aveam 17 ani când am descoperit că sunt gravidă. Nu ştiam exact cine e tatăl copilului, pentru că în aceeaşi perioadă "experimentam". Au fost doi colegi de liceu şi un tip mai mare ca mine, pe care l-am cunoscut într-o tabără. Nu aveam, deci, cui să spun şi pe cine să rog să mă ajute. Am ascuns sarcina cât am putut şi când mi-a venit sorocul, chiar în Ajunul Crăciunului, am profitat de agitaţia din casă şi am născut ca un animal într-o magazie din curtea şcolii. Familia mea e numeroasă şi în zilele alea, în care toată lumea era ocupată cu pregătirile pentru sărbători, nu mi-au simţit lipsa. Am înfăşurat fetiţa în multe pături şi am dus-o pe furiş la uşa bucătăriei de la spitalul judeţean. Am rămas în zonă până când am văzut că cineva a găsit-o şi a dus-o înăuntru.
Norocul ei a fost că vremea nu era rea, aşa că nu a păţit nimic. Era sănătoasă, după cum am aflat apoi de la televizor. De atunci nu mai ştiu nimic de ea.
O vreme am stat cu frică să nu fiu descoperită. Apoi treptat am înţeles că ... am scăpat. Aproape că nu am avut timp să realizez grozăvia prin care am trecut, de frică. Aflasem de la televizor că risc închisoarea dacă mă găsesc. Aşa că principala mea frică a fost multă vreme că voi înfunda puşcăria. Desigur, mai era ruşinea, frica de tata, de ce vor spune rudele, colegii, profesorii, dar cel mai mult mă temeam de închisoare.
Apoi am început să simt pierderea, să privesc copiii cu alţi ochi, să devin nostalgică. Dar am mers mai departe, din inerţie şi cu convingerea că ... aşa a fost să fie.
Când am terminat liceul am plecat din oraş. O mătuşă din Bucureşti mi-a găsit de lucru aici şi am crezut că las în urmă tot trecutul. Am muncit, am luat viaţa în piept, mi-am croit un drum. Acum am aproape 25 de ani şi sunt în pragul căsătoriei. L-am întâlnit pe George care mă iubeşte şi vrea să aibă copii cu mine. Mulţi copii.
Dar de câte ori vorbim despre copii îmi amintesc feţişoara aia roşie şi murdară a fetiţei pe care am născut-o pe furiş într-un ajun de Crăciun. Şi îmi vine să plâng.
Nu pot să mărturisesc asta nimănui, iar în preajma Crăciunului mi-e şi mai greu să fac faţă sărbătorilor, când văd că peste tot se pune un asemenea accent pe familie, pe copii şi pe sacrificiile pe care părinţii le fac pentru ei. Iar eu nu am fost capabilă să fac niciun sacrificiu pentru asta.
Îmi dau seama că eu nu puteam să fiu un părinte bun atunci, şi că pentru viaţa ei a fost mai bine să încapă pe mâini mai serioase ca mine, dar încep să mă gândesc dacă copilul meu o fi bine acum. Pe unde o fi ea, dacă a ajuns într-o casă de oameni buni şi dacă este iubită? Când mai văd pe la televizor reportaje despre case de copii sau copii abuzaţi de asistenţi maternali mă gândesc dacă şi copilul meu o fi avut o asemena soartă? Dar ce putere sau pretenţie aş mai putea avea eu acum, după ce am abandonat-o ca pe un căţel?
Mi-aş dori să o întâlnesc, să ştiu de ea, dar în acelaşi timp mi-e frică de întrebarea "de ce m-ai abandonat, mamă?". Frica de închisoare s-a transformat în frica de responsabilitatea pe care trebuia s-o am de atunci faţă de copilul meu. Iar toată frica asta o simt acum, în preajma Crăciunului, ca un pietroi în stomac, care nu mă lasă să trăiesc, să mă bucur, să fiu o tânără normală şi o iubită pentru viitorul meu soţ, pentru că în urmă cu şapte ani am fost prea curioasă şi nerăbdătoare să încerc ceva ce viaţa mi-a oferit oricum mai târziu, din plin.
Nu cred că voi uita vreodată ce am făcut la 17 ani, indiferent cât de mulţi copii voi avea şi cât de multă dragoste le voi arăta, pe fetiţa abandonată într-un Ajun de Crăciun n-o s-o uit niciodată.
Nota redacţiei. Această poveste este adevărată. Subiectele sunt alese în urma mesajelor trimise la redacţie sau a problemelor ridicate de cititoarele eva.ro pe forumul site-ului. Numele personajelor au fost schimbate din motive ce ţin de protejarea intimităţii celor implicaţi.
Vă rugăm, dacă aţi trecut printr-o experienţă de viaţă puternică şi exemplară şi credeţi că merită să o împărtăşiţi cu cititoarele noastre, scrieţi-ne pe adresa redactie@eva.ro.
© Copyright: iStockphoto
Poveste adevărată: "Mi-am abandonat copilul nou născut în ziua de Crăciun"
De şapte ani de când mi-am părăsit copilul, pentru mine Crăciunul nu mai are nicio semnificaţie. Deşi consider că am luat o decizie bună la acel moment, am remuşcări şi nu pot să trec peste asta, în ciuda timpului care credeam că va vindeca tot.
Comentarii (18)
Ce usor e sa arunci cu pietre. Oare cati dintre cei care judeca au o viata perfecta? Sigur ca nu a fost bine ce-a facut, dar ce rost are sa o bagam in noroi si mai mult? Ar trebui sa ne ajutam, asa fac crestinii adevarati. Daca nu putem fizic macar moral. Daca am putea sa vedem pacatele tuturor va zic sigur ca NIMENI n-ar mai comenta. Ne-ar merge mai bine si lumea ar fi mai frumoasa daca am incerca sa fim mai buni si mai iertatori, asa cum zice si rugaciunea ".. si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri ...". Daca as putea sa ii dau un sfat i-as spune sa infrunte totul acum, si sa-si caute fetita. Asa se va putea revansa fata de fetita si isi va trai viata linistita. Numai bine tuturor si fiti mai buni. Pana la urma, ce semeni aduni.
Ma mir cum de mai poti iesi pe strada, sa zambesti, sa mananci, sa dormi, sa privesti la un viitor stralucitor. Ori de cate ori vei face ce am enumerat, tot de atatea ori sa te gandesti ca acel suflet poate sta in frig, infometat, bolnav si fara speranta de viitor. Esti o condamnata la iadul de pe pamant, traiesti in intunesric si ai sufletul vandut. Trebuie sa te duci la politie, sa afli unde este si cu riscul de a suporta orice pedeapsa penala sa ti-o asumi. Nu vei reusi sa traiesti la nesfarsit cu acest secret iar la un moment dat a sa fie ca o ghilotina care a sa te decapiteze.
niciodata nu e prea tarziu ,cauta aceea parte din tine care asteapta s fie gasita si s ii fie oferita toata dragostea care o tzi inchisa in tine ..nu exista nimik mai pretios decat fericirea pe care ink poti s i-o aduci si linistea sufletului tau..nu renunta elibereaza-ti sufletul indurerat sunt sigura k sotul tau va intelege ..Dumnezeu s fie cu tine
Sa cauti fetita acum n-ar mai aduce nimic bun, in conditiile in care n-o iei acasa sa o cresti alaturi de sotul tau. Dupa calculele mele ar avea 8-9 ani, caracterul format de mediul in care a crescut....responsabilitatea pentru ce s-a petrecut atunci o poarta in aceeasi masura familia ta. Care nici nu si-a dat seama ca se intampla ceva cu tine! Dar sa te si sustina in vreun fel daca aduceai copilul! Sa te gandesti mereu la asta-n-ai fost singura in ce ai facut, ar fi trebuit sa ai familie si mai ales mama!!
Sarmana ta poveste e un bun prilej pentru madamele filosoafe sa arunce cu piatra, jurandu-ne ca ele n-ar fi facut niciodata asa ceva! Si asta doar pentru ca n-au trecut inca prin asta, la 17 ani si cu datele tale. Ba chiar indemnandu-te sa faci inchisoare pentru ce s-a intamplat. E o cruce grea, e o intamplare ingrozitoare. Dar sa nu uiti ca ai dus sarcina pana la capat si ca ai invelit copilasul si l-ai dus la spital. Restul e problema unei tari in suferinta, care aduce astfel de copii in situatia de victime sigure.
a trecut aproape inca un an , ai flat ceva despre fetita ta?
îmi și închipui prin ce suferință treci ,e greu însa dac o vei căuta ori care ar fi rezultatul și consecințele ,o să fie bine ,vei putea respira,doar așa vei pute deveni femeie și în același timp mama ,de altfel te vei confrunta cu probleme atunci când va apărea copii,nu îi vei putea iubi ,de oarece subconștientul tău îți va aminti mereu și vei deveni o frustrată și suferința ta se va sfârși o data cu tine
Cauta ti fetita,orice ar fi,!!!! chiar de ar fi sa faci inchisoare penntru asta, pentru abandon - desi poate ca fapta s-a prescris, Vorbeste deschis cu viitorul sot. Nu poti merge CU ADEVARAT inainte decit pe un drum curatat, decit cu adevarul in suflet si constiinta. Orice ar fi, oricum ar fi, daca te sprijini pe adevar, lucrurile se arangeaza cumva, dar se aranjeaza bine. Curaj. Cauta-ti fetita, orice ar fi !
SFATUL MEU ESTE SA O CAUTI.MAI BINE MAI TARZIU DECAT NICIODATA SI...NICIODATA NU E PREA TARZIU...
erai un copil si te-ai purtat ca un copil.din pacate toata reclama din jurul vostru va indeamna sa faceti sex si nimeni nu se oboseste sa va spuna ca puteti deveni mame la varsta la care inca aveti mare nevoie de propria voastra mama.nu stiu ce sfat sa-ti dau dar cred ca exista persoane calificate in acest domeniu care te pot ajuta si sper sa gasesti ajutorul de care ai nevoie.eu cred ca trebuie sa te ierti pentru ce ai facut, fetita ta traieste.i-ai dat viata.
nu am nici un drept sa te judec insa nu ai facut deloc bine ca ai lasat un suflet nevinovat de izbeliste,,am 20 de ani si am avut parte de o mama care s-a sacrificat pentru mine si sora mea.,,ea este totul pentru mine!!!eu te sfatuiesc sa o cauti si sa faci orice sa recuperati timpul pierdut,,dumnezeu iti iarta orice!!!ps..viitorul tau sot stie de asta?/daca nu stie eu cred ca ar trebuii sa ii spui,daca te iubeste intelege si e alaturi de tine!!!succes
lucrul cel mai de pret si mai frumos in lumea asta este un copil eu practic ca sunt barbat traiesc si trec prin viata asta de cacat pentru a da viata unor copii si pentru ai invata tot ce stiu si ai proteja pana voi pune mainile pe piept dar fapta ta ce ai facut este iesita din comun scuzama dar vei arde in focurile iadului cat de mari probleme ai avut trebuia sa infrunti si sa depui efort si sa iti risti pielea pt ca un copil e darul cel mai de pret de la Dumnezeu oricum Dumnezeu sa te ierte ca ai fost copila si incamai esti dupa spusele tale si mesajul postat de tine
acelasi lucru mi sa intimplat si mie la fel am fost si eu abandonara nu am sa inteleg niciod dc ma parasit ?nu o urasc dar daca ar fi sa ma caute cu siguranta asi fi bucuroasa si cred ca ne-am apropia una de cealalta E greu sa traiesti fara mama o spun din experienta ,nu am simtit niciod iubirea unei mame ,,,,dar asta e viata ,,,,,,nu am cum sa o mai schimb ASA A FOST SA FIE
eu am 17 ani,nu mi-am inceput inca viata sexuala pentru ca nu am gasit baiatul potrivit si plus de asta vreau sa evit o situatie asemanatoare tie.totusi e un suflet caut-o ca poate Dumnezeu e cu tine si o vei gasi si sa o inveti sa nu greseasca sa nu ajunga ca tine,dar daca e deja adoptata prea tarziu...
Sunt revoltata si furioasa ori de cate ori aud asemenea povesti.Treziti-va la realitate si fiti responsabile indiferent de varsta. Nici varsta nici lipsa de experienta nu este o scuza.Un copil este un dar de la Dumnezeu, asa il consider eu si asa l-am considerat si la 19 ani cand am ramas insarcinata.Acum toti se mira ce mamica tanara sunt,am 31 si baiatul meu 11. E greu, dar frumos,in loc sa stai sa te simti tu vinovata mai bine ai lupta sa-ti recuperezi copilul inapoi si nu te mai gandi la tine, gandeste-te la cum a crescut copilul in acest timp, daca i-a fost vreodata frig si n-a avut cine sa-l inveleasca, daca a avut parte de o mangaiere, cine a fost langa el cand a fost bolnav etc. Lupta pentru el, niciodata nu e prea tarziu.Iubeste-l, e parte din tine! Te sarut si vreau sa aud de bine.
cred k cel mai bn ar fi sa o cauti..e prea mica acum sa-si dea seama de ce ai facut sau din ce motiv ai facut acest pacat..insa cu timpu o sa inteleaga..cu siguranta o sa te ierte..eu sunt abdoptata dar mias dori din toata inima sami cunosc parinti..nu le-as cere nici o explicatie..as vrea doar sa vad chipul acelei femei de care am fost legata 9 luni si care mia dat viata.gandestete bn
Stii,ar trebui sa ii spui unei persoane despre asta,ti-ar fi mult mai usor sa-ti imparti suferinta cu cineva.Nimeni nu are dreptul sa te judece,doar Dumnezeu.Iar atunci erai doar o copila,nu aveai de unde sa stii,mai ales daca in acele momente stiai ca parintii tai nu ar accepta asta nici in ruptul capului.Ar trebui ca viitorul tau sot sa afle si sa o cautati.Asa,daca ai afla ce s-a intamplat cu ea,ai avea sufletul mult mai impacat.Gandeste-te bine.Chear preferi sa traiesti cu durerea asta in suflet toata viata ta?
Sa te ierte Dumnezeu! Insa bucatica aia din tine care ai aruncat-o la usa spitalului nu te va ierta niciodata...
Posteaza comentariu