Multi parinti care sunt intrebati despre copiii lor nu pot accepta cuvantul "rivalitate". Intrucat acesta poate avea o conotatie negativa, parintii se simt responsabili pentru ca cei doi copii sa se iubeasca si, ca atare, refuza sa ia in considerare implicatiile pe care le are aparitia unui nou membru al familiei.
Rivalitatea intre frati nu este numaidecat o lupta intre ei, ci o modalitate prin care fiecare se straduie sa isi gaseasca locul in familie.
Un copil unic intr-o familie poarta povara singuratatii, dar si avantajele ei. Adesea este crescut cu sentimentul ca este centrul universului, ca ceilalti sunt in preajma lui pentru a-i oferi dragoste, pentru a-l ajuta atunci cand are nevoie.
Ce face insa un astfel de copil cand este "detronat" de o fiinta si mai mica decat el, care isi pregateste aparitia luni de zile in burta mamei, aducandu-i pe toti in jur sa vorbeasca despre ea?
Atunci cand diferenta dintre cei doi frati este foarte mare (cel putin cinci ani diferenta), rivalitatea dintre ei este mai putin accentuata. Insa cand cei doi au varste apropiate, cel mai mare poate simti ca uneori este dat la o parte atunci cand fratele sau mai mic este vulnerabil, sau bolnav, sau are nevoie de diferite lucruri, asa cum se intampla adesea la un copil mic.
Daca el simte ca atentia pentru fratele sau este una ce ar trebui sa ii fie acordata lui, se va putea simti nedreptatit.
Aceasta nu este o regula absoluta, dar in multe familii copilul mai mare este si cel mai vulnerabil, care se descurca mai greu in viata si care are de multe ori nevoie de ajutorul celor din jur.
Mezinul, dimpotriva, incepe sa creasca vazand in familie un alt copil, mai mare, mai puternic, mai destept, care face cu usurinta lucruri pe care el abia le descopera. El poate alege sa fie un luptator, pentru a-si ajunge sau depasi fratele, luptand in acest fel pentru locul sau in familie sau, daca fratele sau este deja puternic si apreciat in familie, se poate stradui sa isi accentueze vulnerabilitatea.
Cand unul dintre frati este laudat, celalalt se poate stradui sa fie la fel de bun ca si fratele sau (la invatatura, de exemplu). Daca nu este incurajat suficient si i se da impresia ca nu se descurca sau ca nu reuseste niciodata sa fie la inaltimea asteptarilor parintilor, el poate sa o ia intr-o directie exact opusa, ca si cum ar incerca sa spuna prin comportamentul sau: "Daca nu pot fi mai bun decat fratele meu la a fi cuminte, atunci o sa fie cel mai bun la a fi obraznic!".
Si astfel, el poate ajunge un copil cu probleme de comportament, rebel, care este opusul fratelui sau. In acest fel, isi gaseste locul in lume, si chiar daca este in continuare comparat cu fratele sau, cel putin sunt atat de diferiti incat nu poate fi confundat cu el.
Atunci cand un copil care apartine unei familii cu mai multi copii este incurajat sa isi dezvolte calitatile si fiecare este privit ca o fiinta unica, la fel ca si ceilalti copii din familie, neavand ca unitate de masura pe fratele sau sora sa, acel copil creste plin de incredere in el insusi si in fortele sale.
Comentarii (2)
eu am 2 baieti si o fata. fata este mijlocia si e mai apropiata ca varsta def cel mai mare. ma strasuiesc foarte mult sa le acord atentie fiecaruia, dupa varsta pe care o are si dupa necesitati. pe fiecare il incurajez, le cumpar la fiecare cam aceleasi lucruri, chiar daca in luni diferite - de exemplu haine, ca nu le prea pot cumpara la toti odata - ii pun pe toti sa faca cate ceva, pe rand - chiar si pe cel mic il pun sa faca ceva, normal, ca pentru 2 ani. si tot apar discutii intre ei. orice as incerca sa fac, tot nu sunt multumiti, chiar daca e la fel.
Aveti dreptate! Am trei fete si nu seamana una cu cealalta. Cea mare a fost cuminte , invata foarte repede orice , si este si azi o fata cu calitati deosebite. Mijlocia a avut ceva probleme dar poate ca si eu am gresit facand comparatie intre ea si cealalta si chiar a luat-o in directia opusa.
Posteaza comentariu