Nu este tot una daca esti mama la 20, 30 sau la 40 de ani, pentru ca diferentele exista si sunt importante.
In primul rand, este vorba despre diferentele fiziologice firesti intre organismul unei femei la 20 de ani fata de starea generala la 30 de ani si, respectiv la 40 de ani, indiferent daca este sau nu mama.
Mama la 20 de ani - "o joaca de-a mama si copilul"
In jurul varstei de 20 de ani, organismul femeii este "crud" fizic, dar mai ales psihic. "Sarcina, in acest segment de varsta este, de cele mai multe ori, un accident sau o greseala, iar comportamentul femeii devenita mama la o varsta atat de frageda va fi o continuare a jocului cu papusile", este parerea lui Muriel Flis-Treves, psiholog francez, practician la una dintre cele mai mari maternitati din Paris, "Antoine-Beclère".
Muriel Flis-Treves este autoarea cartii "Atitudinea fata de copil", publicata la editura Plon, Paris in 2005. "O femeie la 20 de ani este mai degraba imatura, departe de a fi independenta financiar, astfel ca trebuie ajutata si sustinuta, in primul rand, de catre parinti, dar si de sot/partener - foarte probabil si el din aceeasi categorie de varsta", descrie Muriel Flis-Treves, portretul mamei la 20 de ani.
Partea buna este ca va fi vesnic o mama tanara, iar daca gaseste suportul necesar, poate reusi sa se realizeze si profesional (desi este destul de greu, dat fiind faptul ca la aceasta varsta studiile sunt departe de a fi terminate).
"Femeile devenite mame in jurul varstei de 20 de ani sunt mame tandre, dar in detrimentul unui comportament rational. Maternitatea este o cale brusca prin care adolescenta devine adult cu drepturi depline, dar si o cale pe care unele femei o folosesc pentru a scapa de autoritatea parintilor. Riscul esecului, atat ca mama cat si ca femeie, dar si profesional, este maxim", este de parere Muriel Flis-Treves.
Maternitatea produce o descatusare a feminitatii, iar daca nu este tinuta sub un anume control de catre partener sau de parintii, poate duce la o stare de confuzie deloc benefica, mai apreciaza psihologul Flis-Treves.
"Aveam doar 19 ani cand s-a nascut fetita mea, Alina. Am ramas singure, pentru ca tatal ei ne-a parasit, speriat cred de ideea de a avea un copil la doar 22 de ani, atat cat avea el in momentul in care s-a nascut micuta mea. Acum am 33 de ani, Alina, 14 ani - este o adevarata domnisoara si am reusit, amandoua, sa mergem mai departe.
Mama ne-a fost alaturi si m-a ajutat enorm sa termin facultatea. A fost foarte greu, extrem de greu! Marele meu regret este ca am stat prea putin cu Alina cand era mica... ma limitam la a o duce la plimbare si a ma juca cu ea. De fapt, a crescut-o mama mea. Si pe ea, dar si pe mine.
Comentarii (7)
eu sunt tata, am vazut prima sotie la 23 de ani devenind mama, apoi pe a doua devenind mama la 34 de ani.....si bineinteles deoarece pastrez legatura permanenta cu ambii copii am vazut si pot sa dau o parere pertinenta despre efectul varstei cand devin mame asupra femeilor. la 23 de ani am vazut stralucirea cea mai mare, inocenta care face copilul sa creasca benefic fara temeri, la 34 am vazut o multime de griji inutile si figuri ca am ramas cam grasa iar la 40 (am cunostinte, colege, chiar o sora) am vazut o mamaie speriata de moarte si o gramada de atacuri de panica nejustificate.
mama mea ne-a parasit pe mn j pe sora mea mai mik kre are acum 7ani acum 3ani gasindu-si un alt barbat.nefiind mama kre sa ma invete am inceput sa imi fac de kp.in loc sa merg la liceu mergeam in baruri,beam,fumam iar la 15 ani jumate mi-am inceput viata sexuala cu un baiat de krtier de21 de ani.eu nu am stiut k am ramas insarcinata j am aflat asta knd eram in luna a 7-a iar burtik se vedea.asa k tata m-a dus la un centru maternal unde am stat 6luni.prima data nici nu vr sa auda de copil j kiar imi gasise o familie kre sa il infieze.dar m-am tinuttare j nu am vr sa il dau spunand k mai bn mor eu de foame dekt sa dau copilul.dp ce am nascut o frumusete mik de 3.600g a venit tata sa il vada j asa de mult a inceput sa il iubeask k dp ce am terminat anu m-a luat aksa cu Alex.se inteleg f.bn iar baietelul s-a invatat cu tata j numai rad knd sunt amandoi.e un dar de la Dumnezeu j nu as suporta sa stiu k copilul meu il creste statu sau alta familie.era o fata care avea 17 ani j si-a dat copilul j nu imi dau seama ce inima au in ele sa isi paraseask sau sa isi ucida pruncii.nu e vina copiilor ci a parintilor,iar copii nu treb sa sufere pt parinti.ma simt mandra cu Alex ptk sunt mama tanara.
mama la 20 ani? nu mama la 16 ani am fost si sunt bine mersi.prostia adollescentei si nestiinta ma facut ca la 15 ani jumatate sa raman insarcinata .eram ;la liceu a trebuit sa abandonez scoala in clasa a 9 si sa imi vad de viata ..aaaaaa nu vam spus ca am fost sa fac intrerupere de sarcina dar nu sa putut pentru ca riscam sa mor.cu tatal biologic nu sa putut sta nu a vrut sa recunoasca ca este al lui dar multumesc lui dumnezeu acum sunt mult mai bine poate asa a vrut el sa fie.acum am 24 ani m-am casatorit in 2005 cu cineva care mia dat cel mai scump lucru de pe lume ;iubirea pt mine si pt fetita mea care acum are 8 ani este clasa a doua si sunt fericita si mandra de ea.eu sunt bine acum dar nu toate fetele care devin mame la varsta asta reusesc in viata.copii ajung prin casele de copiii si nu au un viiitor.instictul de mama il ai la orce varsta daca vrei bine inteles si daca dumnezeu vrea. poveste ar fi mai lunga dar nu am cum sa povestesc tot ce am trecut de la varsta de 15ani ,important ca am reusit si sunt fericita si lupt in fiecare zi pt ca fetita mea sa aiba toata dragostea din lume de mama si de tata care il are acum pe sotul meu care ne iubeste mult.concluzie : ' lupta pentru tine in viata pentru ca un copil e darul cel mai frumos de pe lume si dragostea pentru el naste din momentul cand rasare in pamtecele tale.
mama la 20 ani? nu mama la 16 ani am fost si sunt bine mersi.prostia adollescentei si nestiinta ma facut ca la 15 ani jumatate sa raman insarcinata .eram ;la liceu a trebuit sa abandonez scoala in clasa a 9 si sa imi vad de viata ..aaaaaa nu vam spus ca am fost sa fac intrerupere de sarcina dar nu sa putut pentru ca riscam sa mor.cu tatal biologic nu sa putut sta nu a vrut sa recunoasca ca este al lui dar multumesc lui dumnezeu acum sunt mult mai bine poate asa a vrut el sa fie.acum am 24 ani m-am casatorit in 2005 cu cineva care mia dat cel mai scump lucru de pe lume ;iubirea pt mine si pt fetita mea care acum are 8 ani este clasa a doua si sunt fericita si mandra de ea.eu sunt bine acum dar nu toate fetele care devin mame la varsta asta reusesc in viata.copii ajung prin casele de copiii si nu au un viiitor.instictul de mama il ai la orce varsta daca vrei bine inteles si daca dumnezeu vrea. poveste ar fi mai lunga dar nu am cum sa povestesc tot ce am trecut de la varsta de 15ani ,important ca am reusit si sunt fericita si lupt in fiecare zi pt ca fetita mea sa aiba toata dragostea din lume de mama si de tata care il are acum pe sotul meu care ne iubeste mult.concluzie : ' lupta pentru tine in viata pentru ca un copil e darul cel mai frumos de pe lume si dragostea pentru el naste din momentul cand rasare in pamtecele tale.
Sunt si eu de parerea ta Ishtar ...e greu de inteles.Sigur ca e o dragoste posesiva si egoista - cea pt. copiii nostri ...ii aducem pe lume pt. noi.Sfarsim insa prin a trai pt. ei ...mai tarziu.Iar despre cei adoptati ...sunt tot copii. Ii iubesti si gata. Insa nu vom afla decat daca vom infia vreodata. Uneori ma uit la copilul meu si sunt sigura ca nu are nicio importanta ca l-am nascut eu. E o intamplare si un mare dar.
Stiti ce nu inteleg eu ?? treaba asta cu "manifestarea dragostei in forma ei pura" mi se pare usor fortata. Cum adica dragoste in forma ei pura cand tu ca mama iubesti ceva ce se dezvolta si iese din tine, asta se cheama mai degraba dragoste posesiva, egoista daca vreti. Ceva de genul : "imi iubesc copilul pentru ca este al meu". Cand vine vorba despre manifestarea dragostei in forma ei pura, eu ma gandesc in primul rand la dragostea de aproape si din acest motiv, apreciez foarte mult acei parinti care reusesc sa iubeasca cu adevarat copii lor adoptati. In plus, cred ca este mare lucru pe lumea asta (si in egala masura, destul de rar...)m sa-ti iubesti copilul pentru ceea ce este el ca si OM, cu personalitatea si caracterul sau distinct, si nu doar pentru ca este al tau, iesit din tine. Nu stiu daca am fost prea coerenta in acest comment...dar ma framanta de ceva vreme problematica asta....
Mi-a placut materialul. O analiza competenta a situatiilor. Dar mai ales finalul.... asa este sa ai copii este manifestarea dragostei in forma ei pura!
Posteaza comentariu