Până pe 31 octombrie, urnele “Vreau în clasa a noua” sunt amplasate în toate restaurantele KFC și Pizza Hut din țară, pentru oricine își dorește să contribuie, indiferent de suma donată și fără a fi nevoit să cumpere ceva.
„Liceul este o perioadă a provocărilor chiar și în absența problemelor materiale. Este o etapă a vieții care ne formează și care are un impact major în evoluția noastră. În multe zone rurale din România, dificultățile întâmpinate de copii depășesc cu mult problemele unui adolescent obișnuit. De șapte ani, ne străduim să jucăm un rol în viața acestor copii, să îi ajutăm să meargă la școală, să aibă un viitor și să lupte pentru el. Clienții noștri ne-au fost alături în fiecare an și împreună am strâns fonduri de peste 240.000 de euro în primii șase ani ai campaniei. Doar așa, peste 620 de copii au putut merge la școală. Sperăm ca anul acesta să depășim un sfert de milion de euro pentru primii șapte ani ai campaniei, mai ales că ne-am propus să susținem un număr mai mare de copii decât în anii precedenți”, a declarat Mark Hilton, CEO KFC şi Pizza Hut România.
„Proiectul Vreau în clasa a noua este unul foarte important pentru organizaţia World Vision România pentru că el combate abandonul şcolar în mediul rural, din păcate un fenomen de amploare astăzi. De șapte ani, KFC și Pizza Hut România sunt alături de noi în acest program şi ne arată astfel că educația copiilor din zonele defavorizate este la fel de importantă pentru ei cât este și pentru noi. Le mulțumim din suflet pentru sprijinul acordat, atât lor, cât și clienților care aleg să sprijine acest proiect an de an şi să ajute la transformarea vieţilor copiilor nevoiaşi de la sat. Datorită acestui program, în 6 ani de zile, 947 de tineri au reuşit să-şi completeze studiile liceale. Ne mândrim de fiecare dată cu rezultatele lor, care ne încurajează să continuăm să-i susţinem - procentul de promovabilitate la bacalaureat al absolvenţilor noştri a fost şi în acest an superior celui național, iar 69% dintre ei au fost admişi la facultate. Până în prezent, 947 de copii cu o situație materială precară au terminat liceul datorită programului Vreau în clasa a noua, mulţi dintre ei şi-au continuat studiile la universitate şi sunt astăzi tineri capabili, care au încredere în ei înșiși și știu ce își doresc de la viitor, pentru că au înţeles că prin propria perseverenţă şi prin ajutorul semenilor, visele lor se pot transforma în realitate”, declară Oana Șerban, PR & Communication Manager World Vision România.
În prezent, în cadrul proiectului „Vreau în clasa a noua” sunt înscrişi 154 de copii.
Pentru cel de-al doilea an consecutiv, Dani Oţil este ambasadorul proiectului, susținând campania de strângere de fonduri.
Copiii implicaţi în cadrul proiectului „Vreau în clasa a noua” sunt selectaţi în funcţie de situaţia financiară a familiei din care provin, de rezultatele şcolare şi de dorinţa lor de a merge la şcoală. În timpul liceului, aceştia beneficiază de o bursă lunară care le acoperă cheltuielile necesare pentru a-şi continua studiile.
Campania face parte din programul World Hunger Relief, cea mai mare iniţiativă internaţională din sectorul privat, lansată de YUM! Brands Inc. al cărei beneficiar este World Food Programme, o subsidiară a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Programul World Hunger Relief se desfăşoară în peste 130 de ţări şi teritorii şi în mai mult de 40.000 de restaurante KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, implicând aproape 1,5 milioane de angajaţi.