Moş Crăciun are concurenţă serioasă şi nefericită în ţara noastră. În decembrie anul trecut, câţiva copii au devenit părinţi. La ei n-a mai ajuns Moşul, dar a venit "barza". Sau poliţiştii care trebuie să ancheteze un nou caz social. Copilăria lor s-a dus pentru totdeauna, iar Moş Crăciun va veni, probabil, doar pentru "ăla micu'", copilul unui copil.
Fiecare poveste despre o fetiţă însărcinată sau care a născut confirmă faptul că România are o problemă nerezolvată care a luat proporţii. Suntem lideri în Europa în acest top ruşinos nu doar pentru că avem o sumedenie de cazuri, ci pentru că autorităţile nu sunt în stare să acţioneze preventiv şi să conceapă o strategie eficientă pentru a evita înmulţirea acestor cazuri.
România nu este singura ţară de pe glob care se confruntă cu creşterea numărului de fete care rămân însărcinate înainte de majorat. Însă alte ţări au deja vechime în aplicarea unor programe naţioanale prin care tinerii au acces la educaţia sexuală. Noi continuăm să ne minunăm că avem fetiţe care nasc la 11 ani, iar viaţa merge mai departe. Mâine va fi la fel: un alt copil va doborî recordul şi va naşte la o vârstă mai fragedă.
2012 a început cu o "epidemie" de fetiţe care nasc. Cazurile mediatizate recent de presa din România oferă impresia unui tablou suprarealist într-o ţară membră a Uniunii Europene. Câteva exemple, pe repede înainte.
Fetiţă dusă cu elicopterul SMURD ca să nască
Pe 28 decembrie, o fetiţă în vârstă de 13 ani a născut la Iaşi, prin cezariană, un băieţel sănătos, de 3.200 de grame, care a primit nota 9 la naştere. Naşterea a decurs fără complicaţii, însă mama a rămas sub observaţie pentru că suferă de o afecţiunie cardio-pulmonară, dar şi de anemie.
Tatăl copilului e un vecin al familiei minorei, în vârstă de 62 de ani! Acesta a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor.
Minora a acceptat să întreţină relaţii sexuale cu bătrânul în schimbul unor sume de bani cuprinse între 10 şi 50 de lei sau a unor cadouri. Poliţia a fost sesizată de mama fetiţei încă din luna august.
Un nou record: gravidă la 11 ani
După ce rudele fetei au depus la Poliţie o plângere pe numele lui Vasilescu, acesta a fost audiat. Tribunalul Constanţa a decis luni arestarea preventivă pentru 29 de zile a tânărului de 21 de ani, pentru comiterea infracţiunii de viol.
Iniţial, tânărul le-a spus poliţiştilor că mama fetei ştia de natura relaţiei dintre el şi copilă, însă, odată ajuns în faţa procurorilor, nu şi-a mai susţinut declaraţia. Astfel, mama minorei nu a mai fost anchetată.
Direcţia pentru Protecţia Copilului Constanţa a asigurat consiliere atât pentru minora însărcinată în şase luni, cât şi pentru mama acesteia. Ancheta socială a fost extinsă la şcoala la care învaţă fata, la vecinii şi rudele familiei, precum şi la Primăria din Săcele.
Protecţia Copilului va lua o decizie în privinţa fetei odată cu finalizarea anchetei. Întrucât sarcina este avansată, posibilitatea unui avort este exclusă. În cazul în care familia va dori să nu dea copilul spre adopţie şi să-l păstreze, bebeluşul va fi adoptat de mama fetiţei de 11 ani.
Sex contra verighetă, la 12 ani
Un tânăr de 22 de ani din localitatea ieşeană Tomeşti a fost trimis în judecată, la 10 ianuarie, pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 13 ani. Răzvan Bârlădeanu i-ar fi promis minorei că se va căsători cu ea când aceasta va împlini 16 ani.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, relaţia dintre Răzvan Bârlădeanu şi eleva de 13 ani de la Colegiul "Octav Bancilă" a început în vara anului 2009. Cu toate că părinţii nu au fost de acord cu legătura lor, minora a rămas de mai multe ori în locuinţa tânărului. Fata, elevă la liceul Octav Băncilă din Iaşi, a început să lipsească de la şcoală şi de acasă, "furată" de vraja iubirii tânărului de 23 de ani din localitatea Tomeşti.
Conform rechizitoriului, în februarie 2010 cei doi au întreţinut relaţii sexuale, iar părinţii fetei au depus plângere împotriva tânărului, pentru comiterea infracţiunii de viol. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi l-au scos pe tânăr de sub urmărire penală pentru comiterea infracţiunii de viol şi au trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Judecătorie, pentru continuarea cercetărilor pentru act sexual cu un minor.
Bârlădeanu le-a spus anchetatorilor că ştia ce vârstă are fata, dar era îndrăgostit de ea.
La începutul acestei luni, tânărul a fost trimis în judecată pentru act sexual cu minori, iar primul termen al procesului va avea loc pe 17 februarie.
"Epidemie" de mămici la Craiova
Pe 7 decembrie anul trecut, poliţiştii din Tăşnad, judeţul Satu Mare, au fost sesizaţi prin Serviciul Apeluri de Urgenţă 112 despre solicitarea unei ambulanţe în cazul unei minore însărcinate, în vârstă de 15 ani, care acuza dureri abdominale. Fata era gravidă în luna a patra şi a fost transportată la Spitalul Judeţean Satu Mare.
Poliţişţii au stabilit că minora locuia în concubinaj de aproximativ un an cu un tânăr 22 de ani, din aceeaşi localitate, cu care a întreţinut relaţii sexuale înainte de împlinirea vârstei de 15 ani. Tânărul e cercetat pentru infracţiunea de act sexual cu un minor.
Medicii craioveni spun că primesc destul de des fete însărcinate, care aduc pe lume copii înainte de a împlini 18 ani. Potrivit presei locale, un singur doctor ajunge să îngrijească, într-o singură lună, chiar şi câte patru minore însărcinate! La Spitalul Municipal Filantropia şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, cazurile de minore-mămici au devenit o obişnuinţă.
Trei minore au născut în Craiova în primele patru zile din 2012. În prima zi a acestui an, două fete, de 14 şi 16 ani, au născut la Craiova. Tăticii au aceeaşi vârstă ca partenerele lor şi cel puţin unul dintre părinţi aflaţi la muncă în străinătate.
Surorile care vor fi mămici şi mătuşi
Un nou caz scandalos a fost semnalat recent în judeţul Constanţa. Două surori minore, de 13 şi 15 ani din localitatea Valul lui Traian sunt însărcinate în 7 luni.
Potrivit poliţiştilor, cele două fete au spus că sunt căsătorite de mici cu doi băieţi de etnie romă. Direcţia pentru Protecţia Copilului a declanşat două anchete sociale.Constanţa, Iaşi şi Craiova sunt judeţele cu cele mai multe cazuri de minore care au rămas însărcinate. În majoritatea lor covârşitoare, minorele provin din medii sociale cu probleme şi din familii dezinteresate de educaţia copiilor.
Numărul mamelor minore din Constanţa creşte de la an la an. Dacă în urmă cu doi ani 18 copile au născut, anul trecut s-au înregistrat 48 de astfel de cazuri, relevă cotidianul "Adevărul". Anul 2012 a început în aceeaşi notă. Pe 3 ianuarie, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa o minoră de 16 ani a adus pe lume un copil. Majoritatea mamelor minore sunt de etnie romă.