De aceea, răbdarea este una dintre cele mai importante calități pe care trebuie să le aibă o educatoare. Iar această povestioară care circulă pe internet reușește să surprindă cel mai bine viața de educator. Este o lecție pentru noi toți, din care ar trebui să învățăm că educatorii și profesorii merită tot respectul și admirația noastră.
"Un copil, la gradiniţă, încerca să-şi încalţe cizmuliţele. Pentru că nu se descurca, a cerut ajutor educatoarei. Cu tot trasul şi împinsul, cizmulițele nu voiau nicidecum să intre. Până când a reuşit totuşi să îl încalţe, educatoarei i-au apărut broboane de transpiraţie pe frunte.
De aceea aproape că i-au dat lacrimile când copilul i-a zis: „Doamna, dar sunt puse invers…” Într-adevar, erau pe picior greşit… Nu a fost cu nimic mai uşor să îi scoată cizmuliţele decât să i le pună, totuşi a reuşit să işi păstreze calmul până când iar cizmuliţele erau încălţate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta aşa cum trebuia. Însă atunci băieţelul a zis: „Cizmuliţele astea nu sunt ale mele!!”
În loc să strige la el: „De ce nu mi-ai spus??”, educatoarea şi-a mușcat buza şi încă o dată s-a chinuit să îl descalţe. Când s-a terminat chinul descălţatului, băieţelul i-a spus: „Sunt cizmuliţele fratelui meu. Mama mi-a zis să le încalţ pe astea azi.”
Acum ea nu mai ştia ce să facă… Să plângă sau să râdă? A reuşit totuşi să strângă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmuliţele. Când, în sfârşit, l-a încalţat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat: „Şi acum, unde iţi sunt mănuşile? Trebuie să ţi le pun în mâini ca să poţi pleca afară!”
Răspunsul?
–'Le-am băgat în cizmuliţe ca să nu le pierd'"