După terminarea școlii, majoritatea stângacilor scriu cu mână dreaptă, însă la alte activități folosesc mână sau piciorul stâng. Psihologii sunt de părere că, mai ales în prima zi de școală, este necesar ca angajații școlii să accepte că unii elevi sunt stângaci, fără a face presiuni asupra schimbării.
“Un copil stângaci este un copil normal, sănătos. Când înțelegem acest lucru, vom accepta faptul ca are ceva aparte față de ceilalți. În momentul în care părinții sau școala presează copilul să renunțe la stângăcie, acesta va interpreta că nu corespunde, se va simți neacceptat, respins, separat, izolat.
Orice copil se simte în conexiune cu el și cu mediul exterior când este în siguranță, protejat, asimilat și acceptat asa cum este”, declară psihologul psihoterapeut integrativ Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.“Stângăcia nu este o boală, copiii stângaci sunt creativi”
Specialistul este de părere că s-a construit o percepție greșită asupra stângăciei, acest termen căpătând un sens peiorativ, iar de cele mai multe ori este văzut ca un defect sau o boală. Mai mult decât atât, psihologul spune că elevii stângaci sunt creativi, sensibili și au abilități artistice.
”Din punct de vedere al medicinii psihosomatice, mâna reprezintă acțiunea, iar mâna stângă are legătură cu partea solara, dinamică, masculină, cu asumarea responsabilă.
Din punct de vedere al corespondenței emisferelor cerebrale, activarea mâinii stângi inclină, mai mult decât mâna dreaptă, către sensibilitate, empatie, creativitate, abilități artistice. Deci, un copil stângaci este un copil normal, dotat cu multe calități. Acceptat așa cum este (dacă nu dorește benevol să renunțe la stângăcie), fără a fi frustrat de mediul exterior, stângaciul va deveni un adult cu potențial”, declară psihoterapeutul integrativ Maria Verdi,.Pentru prima zi de școală, specialiștii recomandă ca elevii stângaci să folosească rechizite dedicate lor, deoarece acestea au menirea de a le face viața mai ușoară, iar cu această ocazie profesorii nu vor mai găsi motive reale de a-i îndemna să se schimbe.
“Este unul lucru foarte bun că au apărut obiecte realizate special pentru stângaci, în România.
Existând astfel de rechizite, părinții sau profesorii nu vor mai găsi motive reale de a-i presa pe elevii stângaci să renunțe la acest comportament cu care s-au născut. Într-adevăr, de multe ori, stângacilor le era foarte greu să scrie cu pixuri construite din fabrică pentru uzul dreptacilor, dar acum nu mai întâmpină acest disconfort. Era nevoie de o reparație morală pentru ei și este foarte bine că și țara noastră s-a afiliat acestui trend mondial, deoarece copiii de azi nu vor mai trăi cu aceste frustrări și se pot dezvolta armonios, în conexiune cu un comportament care este firesc pentru ei”, conchide psihologul Maria Verdi, care recomandă magazinul online E-Stangaci.