Când simți nevoia să-ți „disciplinezi” copilul? Adesea, când face vreo boacănă sau vreo trăznaie care te scoate din minți. Mă rog, când face ceva nepotrivit din punctul tău de vedere. Sau când are un comportament neadecvat și, plină de furie sau, pur și simplu, pierzându-ți controlul, vrei „să-i dai o lecție”.
Din păcate însă, termenul de „disciplinare” e încă folosit și înțeles ca „pedeapsă”, „corecție” sau „control” asupra copilului tău. Iar multe dintre noi, care am fost „educate” prin pedepse, tindem să facem același lucru: să disciplinăm prin pedeapsă. Doar cum altfel să-i arăți copilului că a greșit, dacă nu prin a-i insufla sentimentul de rușine, de frică, de vinovăție? Trebuie, ne spunem, să suporte consecințele: „Nu mai mergi afară cu prietenii pentru că ai luat 4 la matematică” sau „O să citești un capitol în plus pentru că ai fost obraznic”.
Însă la ce duc toate astea? În primul rând, orice formă de pedeapsă distruge încrederea copilului în el însuși. Dar și în tine. Sigur, cel mic va face lucruri și se va comporta astfel încât să evite pedeapsa, să nu te supere, să nu te dezamăgească, să îți facă pe plac. Dar nu pentru că asta își dorește sau pentru că de asta are nevoie. Dimpotrivă: nevoia lui fundamentală este să fie văzut, înțeles, acceptat, iubit, să se simtă în siguranță alături de tine, să poată conta oricând pe sprijinul și înțelegerea ta.
Dar, până la urmă, ce înseamnă disciplină fără pedeapsă? Domnica Petrovai, psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental, fondator al Mind Education Health îţi arată cum îți poți sprijini, învăța sau chiar influența copilul fără să-l pedepsești. Și, mai mult, cum să crești un copil încrezător, responsabil, cu un caracter frumos, vesel, fericit?
1. Oferă-i copilului tău siguranță emoțională
Asta înseamnă că, în orice situație, cel mic trebuie să simtă că ești de partea lui, că poate conta pe tine. Că atunci când greșește nu îl vei pedepsi, judeca, critica sau respinge. Iar pentru asta, tu, ca mamă, trebuie să-i răspunzi întotdeauna cu calm și înțelegere. Amintește-ți mereu: el are nevoie de tine! Iar când te înfurii, ești îngrijorată, speriată, dezamăgită sau supărată pe el, nu, nu se simte în siguranță. Ci amenințat, așteptându-se să-l pedepsești. Simte că îl judeci, că este „rău”, că ești dezamăgită de el, că te-a supărat. Și, implicit, se apără cumva: intră în defensivă, în starea de luptă, fugă sau „îngheț” și devine, la rândul lui, furios, trist, dezamăgit, temător. Și, firesc, nu înțelege ce s-a întâmplat și ce are de reparat.