Chiar dacă divorțul era blamat în urmă cu 50 sau 60 de ani a devenit din ce în ce mai des întâlnit, aproximativ 50% dintre căsnicii având acest final. Foarte multe persoane sunt îngrijorate cu privire la efectele pe care divorțul le poate avea asupra copiilor și uneori partenerii aleg să rămână împreună numai pentru a-i proteja pe cei mici. Din păcate copiii care trebuie să trăiască într-un climat nesănătos, care implică o căsnicie lipsită de dragoste și apreciere reciprocă între părinți vor fi mereu într-o stare de tensiune. Pentru cei mici este foarte greu să facă față momentelor de tristețe și indiferență sau certurilor care apar pe neașteptate.
Astfel, deși cu siguranță le va fi greu să accepte divorțul, este mai bine să poată crește într-un climat emoțional pozitiv.
Abuzurile și mediul toxic de acasă sunt mult mai periculoase pe termen lung.
Iată care sunt consecințele nefaste ale unei căsnicii nefericite asupra copiilor:
1. Tensiunea permanentă
Copiii vor simți și vor internaliza tot ceea ce se întâmplă între părinții lor. Dacă se vor certa tot timpul și nu se vor respecta reciproc energia negativă va ajunge la copii, care vor internaliza sentimentele distructive. În loc să se simtă bine pentru că ambii părinți sunt alături de ei vor avea un nivel ridicat de stres. Starea de tensiune continuă poate declanșa probleme de ordin emoțional, fizic și social, care se vor concretiza în anxietate, oboseală cronică sau depresie.
2. O imagine de sine fluctuantă
Conflictul permanent dintre părinți se va înrădăcina în mintea copiilor. Le va reduce încrederea în forțele proprii, le va elimina rezervele de energie pozitivă și îi va lipsi de liniștea și calmul interior de care au nevoie.
Astfel, cei mici vor simți în continuare nevoia de a fi iubiți, dar vor respinge apropierea de alte persoane.
În loc să-și valorifice aptitudinile și potențialul își vor sabota propriile eforturi pentru că sentimentul de nesiguranță va deveni din ce în ce mai puternic.
3. Teama de viitoare relații
Căsnicia părinților este primul exemplu de dragoste și sprijin reciproc pe care îl observă copiii. Felul în care se comportă părinții lor va influența decisiv percepția copilului asupra relațiilor. Un copil crescut într-un mediu plin de ostilitate va avea mari dificultăți când vrea să se apropie de cineva pentru că i se vor reactiva toate amintirile dureroase din trecut. Se va gândi la răceala dintre părinți și va avea tendința de a evita orice relație pentru a nu fi rănit în același mod.
Chiar dacă va reuși să aibă o relație romantică va fi mereu extrem de prudent și își va măsura intensitatea emoțiilor, ferindu-se să se implice complet.
4. Probleme legate de starea de dispoziție
Căsniciile nefericite au drept rezultat copii care au probleme grave legate de starea de dispoziție. Simptomele depresive se manifestă foarte frecvent și dacă nu sunt tratate la timp pot deveni periculoase. O relație plină de supărări și certuri îi va face pe copii să abandoneze speranța și optimismul de la o vârstă fragedă. Se vor maturiza prea repede și vor pierde cea mai frumoasă parte a vieții: copilăria. Amintirile din primii ani de viață constituie o bază importantă pentru fortificarea caracterului și învingerea obstacolelor, iar lipsa unei astfel de temelii poate submina personalitatea copilului și îl va face să fie nesigur de propriile reacții și de felul în care îl percep cei din jur.
Posteaza comentariu